În cursul zilei de miercuri, 15 ianuarie, președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat prim-ministru pe Mihai Mișustin, actualul director al Fiscului. Numirea acestuia, remisă legislativului pentru a fi supusă aprobării, vine în contextul deciziei fostului Guvern de a-și prezenta demisia, la scurt timp după discursul liderului de la Kremlin în care au fost anunțate mai multe reforme constituționale ce urmează a fi implementate.
Mihail Mișuștin, noul premier al Rusiei, este un personaj relativ necunoscut publicului larg
„Preşedintele Vladimir Putin a avut o întâlnire de lucru cu Mihail Mişustin şi i-a oferit postul de şef al Guvernului. După obţinerea acordului său, a propus spre analiza Dumei de Stat candidatura lui Mihail Mişustin pentru postul de prim-ministru„, a transmis Kremlinul, conform agenţiei de presă Tass. Propunerea lui Vladimir Putin a fost acceptată de Mihail Mișustin, care în cel mai scurt timp va fi învestit oficial în funcția de prim-ministru.
Actualmente director al Serviciului Fiscal Federal, viitorul șef al Executivului este un personaj relativ necunoscut publicului larg, notează principalele publicații din Rusia.
De altfel, pe lista cu posibili succesori ai lui Dmitri Medvedev se mai aflau Serghei Sobianin, primarul Moscovei, Maksim Oreşkin, ministrul Economiei, sau Aleksandr Novak, ministrul Energiei.
Fostul premier al Rusiei a demisionat la scurt timp după discursul lui Vladimir Putin
Reamintim că fostul premier al Rusiei și-a anunțat demisia din funcție la scurt timp după discursul susținut de Vladimir Putin, prin care liderul de la Kremlin anunța o serie de reforme constituționale. Cea mai importantă dintre acestea vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea Guvernului. Totodată, președintele rus intenționează să implementeze o reformă a pensiilor prin care cetățenii să fie obligați să muncească mai mult.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Cum stau lucrurile la acest moment? În conformitate cu Articolele 111 și 112 din Constituția Federației Ruse, președintele primește doar acordul Dumei de Stat pentru a-l nominaliza pe premierul rus.
Apoi, el îi numește atât pe șeful cabinetului, cât și pe adjuncții acestuia și pe toți miniștrii. Propun să schimbăm procedura și să încredințăm Dumei nu doar acordul, ci și nominalizarea premierului Federației Ruse”, a spus Putin în discursul său.
„Ați fost cu toții martorii mesajului președintelui Rusiei, Vladimir Vladimirovici, în calitatea lui de președinte, a desemnat nu doar prioritățile activității în țara noastră în următorul an, însă și un șir de schimbări fundamentale în Constituția Rusiei.
Aceste rectificări, când vor fi adoptate, cel mai probabil, vor fi efectuate după discuții, așa cum s-a menționat, vor presupune schimbări semnificative nu doar într-un șir de articole ale Constituției, dar și în întregul raport între puteri”, a reacționat Dmitri Medvedev, potrivit Sputnik News.