Câștigătorul primei ediții a emisiunii Hell’s Kitchen de la Antena 1, Octavian Oprea, va merge la închisoare, după ce a ucis o femeie în bătaie, fără niciun motiv. Tribunalul Bacău l-a condamnat pe tânărul de 29 de ani la 10 ani și patru luni pentru omor şi consum ilicit de droguri.
Octavian Oprea era drogat atunci când a comis oribila crimă
Decizia instanţei este definitivă. Crima șocantă de la Onești a avut loc anul trecut, pe data de 9 martie, când tânărul era deja un cunoscut chef pe litoral și câștigase show-ul culinar de la Antena 1. Cu doar o zi înainte de înmormântarea bunicii sale, Octavian Oprea a ucis o vecină, chiar în scara blocului.
În aceeași seară, la priveghi, tânărul aflat sub infuența drogurilor a agresat o cerșetoare, iar tatăl său, văzând că este violent, l-a închis într-un apartament situat la etajul 1. Octavian Oprea a sărit pe geam de la etajul 1 și a intrat într-o altă scară de bloc, unde a dat peste o bătrână de 78 de ani, care ducea gunoiul. Nu se știe care a fost motivul, însă bucătarul drogat a omorăt-o în bătaie pe bătrână, iar un vecin l-a găsit prăvălit peste bătrâna plină de sânge.
Octavian Oprea i-a șocat și pe anchetatori. „Sunt urmărit de demoni”
Octavian Oprea le-a povestit anchetatorilor ce și-a adus aminte din perioada respoectivă. „M-am întâlnit cu o persoană care locuia vizavi de Hotel Zodiac din Constanţa şi am achiziţionat de la aceasta vreo 7 pastile de ecstasy la preţul de 50 lei pastila, după care am plecat cu autoturismul care era proprietatea mea către Ploieşti. Aici m-am întâlnit cu tatăl meu şi împreună ne-am deplasat către Oneşti.
În următoarea perioadă, de aproximativ două zile, am consumat pastilelele de ecstasy şi am mai rămas doar cu un fragment. Îmi aduc aminte că m-am plimbat prin oraş, am fost la poalele unui deal şi am stat acolo având senzaţia că sunt urmărit de demoni şi că cineva ar vrea să mă omoare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Îmi aduc aminte că am intrat într-o scară de bloc, spre seară, cu intenţia de a mă odihni, iar apoi îmi aduc aminte că am fost trezit de către organele de poliţie, era foarte mare gălăgie, şi ca un flash în momentul în care am fost ridicat am observat probabil o persoană care era pe jos. Am fost întrebat de un poliţist: «Ce-ai făcut, inconştientule», după care am fost dus la secţia de poliţie”, a spus Oprea, potrivit desteptarea.ro.
Cine este Octavian Oprea
Octavian Oprea a lucrat în restaurante bine cotate din Europa, a gătit pentru vedete internaţionale prin Dubai. Octavian Oprea şi-a descoperit pasiunea pentru gătit pe când avea 17 ani şi lucra în restaurantul unui hotel de 4 stele din Lisabona. „Acolo eram angajat la spălat de vase, dar eu eram fascinat de gătit. Îmi amintesc că spălam repede vasele ca să fug apoi să urmăresc bucătarii. Chef-ul m-a observat, m-a chemat la o discuţie despre ce vreau să fac în viaţă şi mi-a propus să merg la o şcoală de bucătărie din Lisabona. Aşa am făcut, m-am ţinut şi de serviciu, şi de cursuri, apoi am promovat şi am intrat în rândul bucătarilor”, povestea Oprea.
De la Lisabona, la sfârşitul lui 2012 a ajuns în Dubai, unde a lucrat ca chef de petreceri la un restaurant din Burj Khalifa.Din mâncarea gătită de el s-au hrănit vedete de renume mondial, precum Mel Gibson, Katy Perry, Jessie J, Jean-Claude Van Damme, Lionel Richie și Robin Williams.