Candidat surpriză la președinția Statelor Unite ale Americii. Este vorba despre senatoarea democrată Elizabeth Warren, privită ca una dintre cele mai progresiste reprezentative ale Partidului Democrat. Aceasta și-a lansat sâmbătă candidatura, pornind în mod oficial în campanie pentru alegerile prezidențiale din 2020.
„Aceasta este lupta vieţilor noastre, lupta pentru a construi o ţară unde visele sunt posibile. (…) Şi acesta este motivul pentru care mă aflu azi aici pentru a vă anunţa că voi candida la postul de preşedinte al SUA” , a declarat Elizabeth Warren, la mitingul organizat pentru lansarea campaniei electorale. Discursul a fost ținut în Lawrence, statul Massachusetts, în fața mulțimii prezente pentru a-și exprima susținerea.
Elizabeth Warren, discurs dur de lansare a campaniei electorale. Nici Trump nu a scăpat
„Oamenii care muncesc din greu sunt împotriva unui mic grup de oameni care deţin mult prea multă putere, nu doar în economia noastră, ci şi în democraţia noastră. Suntem aici pentru a spune că e de ajuns” , a spus Elizabeth Warren în discursul prilejuit de lansarea campaniei electorale pentru președinția Statelor Unite ale Americii. Nici Donald Trump nu a scăpat neironizat de candidata Partidului Democrat. Aceasta l-a acuzat pe actualul președinte al SUA că ia măsuri doar în favoarea populației bogate, în vreme ce oamenii săraci au de suferit. „Un produs al unui sistem falsificat care îi sprijină pe cei bogaţi şi puternici şi aruncă cu noroi în toţi ceilalţi” , a fost reacția noii candidate a democraților, la adresa lui Trump, momentul făcând deliciul celor prezenți, care au izbucnit în aplauze și hohote de râs.
Elizabeth Warren, în vârstă de 69 de ani, profesoară la Harvard Law School, devenită senatoare, reprezintă poate cea mai cunoscută personalitate politică intrată în cursa pentru președinția SUA. De când a fost aleasă în Senat, aceasta s-a remarcat prin abordările progresiste, militând pentru creșterea taxelor în cazul celor bogați.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17