Ciocnire de cicloane în România! Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că, de duminică, prin nordul ţării, va pătrunde ciclonul polar Olaf, care va transforma precipitaţiile în ninsoare şi care ar putea interacţiona cu un alt ciclon, Numa, care vine din sudul continentului şi are o masă de aer cald.
„Există un ciclon, Numa, pe numele lui, care vine din zona Italiei, care a afectat cu inundaţii Grecia, cu vânt şi grindină Croaţia şi care se deplasează către sudul ţării noastră, pe când Olaf este format în zona peninsulei Scandinavice, deci, până vine în România, trece mai întâi Numa.
Ciclonul Olaf aduce ninsoare în România
Sunt două cicloane separate, fără legătură unul cu celălalt. Numa işi pierde din intensitate până ajunge la noi, pentru că el a făcut prăpăd în Grecia şi Italia. În România, ne va afecta cu nişte precipitaţii pe parta de sud, sud-vest a ţării, cu vreme închisă, cu nori pe partea de sud-est, până sâmbătă”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul Alina Şerban.
Meteorologii avertizează că ciclonul Olaf, care va ajunge în România, duminică, va transforma precipitaţiile aduse de Numa, în ninsoare, în special în nord, centru şi nord-vest.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet