După ce luni au apărut în presă mai multe zvonuri potrivit cărora jurnalistul Christian Sabbagh ar pleca de la Kanal D, am reușit să obținem și primele declarații ale prezentatorului TV, îndrăgit de milioane de români. Vestea că ar putea pleca de la postul de televiziune unde prezenta seară de seară știrile și unde a lucrat în ultimii 8 ani i-a întristat pe telespectatori. Jurnalistul acreditat de MAI, care a mers în nenumărate teatre de război, susține că încearcă să aibă doar o perioadă de liniște, în care să se poată bucura mai mult de familie.
”Zvonurile care au apărut nu sunt adevărate. Nu știu de unde au apărut, deși au mai fost anumite știri de acest gen, în urmă cu câteva luni. Acum fac legătura. Mi-aș dori foarte mult să petrec mai mult timp cu familia, am un băiețel de doar două luni și aș vrea să fiu mai prezent în viața lui și a celorlalți membri ai familiei mele.”, a fost prima reacție a lui Christian Sabbagh, după ce l-am întrebat dacă ceea ce se scrie despre plecarea lui de la Kanal D este adevărat sau nu.
Christian Sabbagh, declarații exclusive: pleacă sau nu de la Kanal D?
Deși ne-am fi așteptat să nu dorească să comenteze zvonurile apărute, jurnalistul a vorbit foarte deschis despre acest subiect. ”Nu am întrerupt niciun contract cu Kanal D și nu este vorba de nicio plecare. Mi-am luat un concediu mai lung sau mai scurt, încă nu știu cum va fi. Urmează să văd pe viitor ce voi face, dar acum îmi doresc să mă liniștesc puțin și să stau cu familia mea. Am lipsit mult din viața copiilor mei și aș vrea să le acord mai multă atenție. (…) La TVR, nici măcar nu știu unde este intrarea. Am fost acolo o singură dată, acum câteva luni, am fost împreună cu șeful Poliției Capitalei. Apropo de asta, m-ar fi onorat să mă ceară doamna Carmen Dan în MAI drept consilier al domniei sale, însă nu este adevărat. Singura funcție care mi s-a propus a fost cea de consilier al șefului Poliției Române. Funcția mi-a fost propusă de fostul șef al instituției, chestorul principal Cătălin Ioniță. De ziua Poliției Române, am fost într-adevăr la TVR, pentru că existau discuții cu domnul Ioniță și era firesc să merg acolo împreună cu dumnealui, în calitate de viitor consilier.”, ne-a mai spus Christian Sabbagh, în exclusivitate pentru ȘTIRI MONDENE.
Cu siguranță, mulți ni-l aducem aminte în urma emisiunii ”112 – Poliția în acțiune”, care a fost difuzată pe Prima TV. ”Mulți mă văd și spun că nu sunt jurnalist, ci polițistul de la 112! Sunt oameni care mă asociază doar cu asta! Așa am rămas eu în memoria oamenilor. De asta și vreau să mă retrag o vreme în concediu, eu am fost plecat mult timp din țară, am avut corespondențe grele de pe teatrele de război.”, a mai povestit jurnalistul de la Kanal D.
Christian Sabbagh și-a închis paginile de socializare
Christian Sabbagh a ales să-și închidă paginile de socializare, chiar după ce a apărut anunțul potrivit căruia nu va mai apărea la Kanal D. „De opt ani sunt alături de dumneavoastră, la Kanal D. Vine ziua când trebuie să ne luam și la revedere! De mâine, altcineva îmi va lua locul! Ne vom revedea curând, din altă postură! Nu uitați să vizionați postul meu de suflet, Kanal D! Rămâneți cu bine! Aveți grijă de dumneavoastră!”, a scris Christian Sabbagh pe pagina de socializare, încă activă la momentul în care a fost preluată de presă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
”Pagina am șters-o eu. Am spus ce am avut de spus, am ales să îmi șterg pagina de socializare pentru că așa am considerat că este cel mai bine.”, ne-a explicat jurnalistul gestul său, care a creat numeroase suspiciuni în presă, iar asta pe bună dreptate. Cei care îl urmăresc au sesizat imediat coincidența dintre cele două evenimente.
Cine este Christian Sabbagh? A prezentat 8 ani Știrile Kanal D
Din anul 2010, Christian Sabbagh a intrat în casele oamenilor de la pupitrul Știrilor Kanal D. Prezentatorul TV s-a remarcat, însă, înainte de acest moment, la emisiunea ”112 – Poliția în acțiune”. Acolo, realiza un reality-show despre delincvenții din București sau din alte orașe, dar și despre victimele lor sau scenariile prin care am fi putut cu toții să le cădem pradă răufăcătorilor.
În aprilie 2012, jurnalistul a fost decorat de MAI pentru contribuția la promovarea imaginii Poliției Române. Pe acea vreme, Christian Sabbagh se afla deja la Kanal D.