Cântăreţul britanic Chris Rea s-a prăbuşit pe scenă în mijlocul unui concert susţinut sâmbătă seara la Oxford, însă în prezent starea sa ar fi „stabilă”, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă local, citat de DPA. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!
Artistul în vârstă de 66 de ani, cunoscut pentru pentru melodia „Driving home for Christmas”, se afla pe scena de la New Theater Oxford de 40-45 de minute atunci când a căzut pe spate, ţinând chitara în mâini, a relatat Press Association, citând martori oculari.
Chris Rea s-a prăbuşit pe scenă în timpul unui concert! Artistul este în stare stabilă
„S-a prăbuşit pe scenă pe spate. Nu era nimeni acolo să-l prindă”, a povestit unul dintre participanţii la concert, Darren Fewins, care a venit la spectacol alături de soţia sa. „A rămas pe spate timp de aproximativ două minute înainte să fie coborâtă cortina”, a declarat acesta.
Rea, devenit faimos în anii ’70-’80, a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în anul 2000, iar anul trecut a suferit un accident vascular cerebral, potrivit postului britanic Sky News. Artistul este în prezent în turneu şi avea programate concerte la Brighton (duminică) şi la Bournemouth (marţi).
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii