Peste 8, 5 milioane de români și-au exprimat opțiunea de vot pentru primul scrutin al alegerilor prezidențiale. Chiar dacă prezența la urne a fost de 47,66% au fost și județe unde românii au ieșit în număr foarte mic. Este pentru prima dată în istoria post-decembristă când prezența la urne a fost sub 50%.
Județele codașe la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie
Duminică, 10 noiembrie, s-a înregistrat cea mai scăzută prezență la urne. La închiderea secțiilor din România au votat 8.683.640 de alegători, adică prezența la vot a fost cea mai mică care s-a înregistrat în ultimii 30 de ani. Așadar, doar 47,66% din populația țării a ieșit să-și exprime opțiunea de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale. Dacă ar fi să ne referim la raportul exprimat în mediul urban și rural, cei mai mulți români care au votat sunt de la oraș.
Județele care au avut cea mai slabă prezență la urne în primul scrutin al alegerilor prezidențiale sunt: Vaslui (35,47%), Covasna (37,02%), Satu Mare (37,68%), Maramureș (40,68%) și Botoșani (41,67%). La polul opus, județele în care au ieșit cei mai mulți români la urnele de vot sunt: Ilfov (63,13%), Cluj (59,2%), Sibiu (53,76%), Brașov (53,75%) și Giurgiu (52,01%). Un record all-time s-a înregistrat în Diaspora unde au votat 675.348 de români. Cetățenii care au plecat în afara granițelor țării au votat cu Klaus Iohannis și Dan Barna.
Care sunt rezultatele provizorii pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Urnele de vot s-au încheiat aseară, iar majoritatea voturilor au fost numărate până la această oră. În urmă cu doar o jumătate de oră rezultatele provizorii îl arată pe primul loc pe actualul șef de stat Klaus Iohannis, așa cum l-au cotat și casele de pariuri și sondajele de opinie. Președintele în exercițiu a strâns peste 36% din totalul voturilor, în timp ce candidatul de pe locul 2, Viorica Dăncilă, a strâns peste 23% din voturi.
Acesta este clasamentul rezultatelor provizorii de la ora 9:00:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
- Klaus Iohannis -36,6%
- Viorica Dăncilă- 23,7%
- Dan Barna-13,9%
- Mircea Diaconu-9,2%
- Theodor Paleologu- 5,6%
- Kelemen Hunor- 4,1%
- Ramona Ioana Bruynseels- 2,7%
- Alexandru Cumpănaşu-1,4%
- Viorel Cataramă-0,5%
- Bogdan Stanoevici-0,4%
- John-Ion Banu-0,3%
- Sebastian Constantin Popescu- 0,3%
- Ninel Peia-0,3%
- Cătălin Ivan- 0,3%