Ce pedepse sufereau corupții conform primului Cod Penal din România, din 1864. Cei din prezent să zică „Săru’ mâna!”

Primul Cod Penal al României era horror pentru politicienii corupți, dar nu numai pentru ei! Toate persoanele dovedite de procurori că ar fi comis acte de corupție ar fi avut de suferit mult mai mult decât prevede Codul Penal aflat în „exercițiul funcțiunii” în zilele noastre. Când a apărut primul Cod penal în România? Cine l-a elaborat? Ce pedepse prevedea? FANATIK vă răspunde la toate aceste întrebări.

Primul Cod Penal din România datează de un secol și jumătate și precede chiar legiferarea numelui de… România pentru teritoriile unite la 24 ianuarie 1859: Ţara Românească (Oltenia şi Muntenia, fără Dobrogea) şi Moldova (partea centrală, cu ținuturile de la nordul gurilor Dunării, dar fără Bucovina şi fără cea mai mare parte din Basarabia). Rezultatul Micii Uniri din 1859 s-a numit Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (Valahia) și mulți ani a fost numit și cunoscut în Europa drept Valahia. Constituţia elaborată de Adunarea Constituantă și promulgată de domnitorul Carol I la 1 iulie 1866 (prima constituție, de fapt, a noii țări) a consacrat numele de România.

Codul Penal de care vorbim, primul Cod Penal din istoria modernă a țării noastre, fusese deja adoptat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (24 ianuarie 1859 – 11 februarie 1866), mai exact „a fost promulgat și publicat la 30 Octomvrie 1864 și pus în aplicare la 1 Maiu 1865”, așa cum se specifica în preambulul său.

Ce pedepse sufereau funcționarii corupți conform primului Cod Penal al României

Codul Penal din 1864, cunoscut și drept „Codul Cuza”, inspirat din legislațiile franceze și prusace, era considerat foarte modern și prevedea, pentru prima dată, şi infracţiunile de corupţie, care puteau duce până la închisoare pe viaţă. Funcționarii dovediți a fi corupți își pierdeau definitiv funcția, făceau închisoare și pierdeau dreptul la pensie. Banii sau bunurile primite ca mită sau furate erau direcționate către spitale și case de copii sau bătrâni. Iată în continuare câteva exemple elocvente despre cum se făcea justiție în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în România.

Codul Penal Cuza: „Despre infracțiunile privitoare la amestecarea funcționarilor publici în afaceri sau comerciuri necompatibile cu a lor calitate”

În capitolul „Despre infracțiunile privitoare la amestecarea funcționarilor publici în afaceri sau comerciuri necompatibile cu a lor calitate” (secțiunea III), articolul 142 prevedea că „Orice funcționar, oficial public sau agent al guvernului, care, fățiș sau prin acte simulate, sau prin interposițiune de persoane, va fi luat sau primit vreun interes oarecare în acte, adjudecțiuni, întreprinderi sau regii, cu a căror administrare sau priveghiere totală sau parțială este sau a fost însărcinat în timpul săvârșirii faptei, se va pedepsi cu închisoare de la șase luni până la doi ani și cu amendă… () …Către acestea se va declara incapabil pentru totdeauna a mai ocupa funcții publice… () …Banii sau darurile se vor lua pe seama spitalelor și a caselor de binefacere”.

Codul Penal Cuza: „Despre mituirea funcționarilor publici”

În capitolul „Despre mituirea funcționarilor publici” (secțiunea IV), articolul 144 prevedea că „Orice funcționar de ramul administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administrațiuni publice care va fi primit sau va fi pretins daruri sau presenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri spre a face sau a nu face un act privitor la funcțiunea sa, fie și drept, dar pentru care n’ar fi determinat prim lege vreo plată, se va pedepsi cu maximum închisoarei și cu o amendă îndoită a valorii lucrurilor primite sau făgăduite… () …iar banii sau darurile se vor lua pe seama spitalelor sau caselor de binefacere ale localităților unde s’a comis mituirea. Ei nu vor mai putea ocupa funcție publică și vor pierde dreptul la pensiune”.

Codul Penal Cuza condamna judecătorii corupți la închisoare pe viață!

Judecătorii erau o categorie de „funcționari publici” pentru care Codul Cuza prevedea cele mai dure pedepse. În capitolul amintit mai sus, „Despre mituirea funcționarilor publici”, în categoria „Crime și delicte comise de funcționari publici în exercițiul funcțiunii lor”, articolul 169 se referă la magistrații corupți: „Dacă mituirea s-a urmat asupra unui judecător sau jurat pronunțând în materii criminale în favoarea sau în contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul închisoarei și pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața; el va pierde și dreptul la pensiune. Dacă mituirea s’a urmat asupra unui jurat pronunțând în materii de expropriațiune, pedeapsa va fi închisoarea dela un an până la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața și a dreptului de pensiune”.

Codul Penal Cuza incrimina dur și traficul de influență

Atât de actuala infracţiune de trafic de influenţă era taxată „amarnic” în Codul Penal Cuza din 1864, indiferent dacă era săvârșit de un particular, un om din politică sau de un funcționar public: „Oricare particular, om din politică sau funcționar public care, în numele său sau în numele vreunui alt particular, om din plitică sau funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu știrea sau fără de știrea acestuia, într’un chip direct sau indirect, va cere, va lua sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, pre a interveni, spre a se face sau a nu se face vre-un act din cele privitoare la atribuțiunile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare dela șase luni până la doi ani și cu amendă în valoare îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 de lei. Lucrurile primite, sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localitatei unde s’a comis faptul. Iar dacă mijlocitorul va fi funcționar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni și nu va putea primi pensiune”.

400 de articole avea Codul penal Cuza din 1864

70 de ani și 10 luni a fost în vigoare Codul Penal Cuza: din 1 mai 1865 până în 17 martie 1936