Una dintre cele mai controversate vedete de la noi, Oana Zăvoranu, a postat un mesaj la fel de controversat despre referendumul care se va organiza în România pe tema familiei tradiționale. Cum era de așteptat, opinia brunetei a stârnit dezbateri aprinse, iar Oana a promis că va reveni cu o postare și mai tranșantă. Este vorba despre tot ceea ce crede ea în legătură cu această problematică, după ce societatea românească a fost scindată în ultimul timp.
Oana Zăvoranu crede că problema care se pune la referendumul din weekendul 6-7 octombrie 2018 este mult mai importantă decât am fi tentați să credem. Astfel, Oana susține că a devenit un trend să fii anormal pentru a atrage atenția celor din jurul tău. Dar încotro s-ar putea îndrepta această societate, dacă toți vom tinde spre așa ceva, se mai întreabă vedeta.
Oana Zăvoranu, despre referendum
Oana Zăvoranu le-a scris fanilor ei de pe rețelele de socializare și i-a încurajat pe aceștia să îi transmită părerea lor pe această temă. Mediul virtual parcă a luat foc, iar oamenii au început să își susțină și ei opiniile, pro sau contra, ba chiar unii s-au luat la ceartă.
”Incotro ne indreptam?..unde vom ajunge? E normal sa sustinem tot ce inseamna GAY?…A devenit ANORMAL sa fii NORMAL in ziua de azi?
Oamenii cauta atentie sub orice forma,chiar intr-atat incat crezand ca a fii gay inseamna a fii deosebit? ..Wtf…
Va astept parerile in continuare,si va promit ca va voi spune si parerea mea…pe care o sustin, mi-o asum si in care cred cu tarie si sinceritate…fara ura sau resentimente, pur si simplu o parere asumata si explicata
Stiu,sunt lucruri mult mai importante in lume,( veti zice multi), dar trust me, ASTA E UNA DIN CELE FOARTE IMPORTANTE, care tinde sa se furiseze in mintea si subconstientul nostru, facandu-ne sa credem ca nu e ceva vital….insa, este, mai vital decat vor UNII sa realizam ca e…”, a scris Oana Zăvoranu pe unul dintre conturile sale de socializare. Imediat, postarea a stârnit controverse aprinse.
Oana Zăvoranu, reacții aprinse la postarea despre referendum
”Logic ca asa ceva nu este normal! Dumnezeu a lasat pe pamant parte femeiasca si parte barbateasca! Daca ar fi vrut, ar fi lasat doua persoame de acelasi sex, care se puteau inmulti, dar El a stiut mai bine ca numai dintre un barbat si o femeie ar iesi viata,si-ar putea intemeia o famile, etc… Mai putin si trebuie sa acceptam zoofilii si pedofilii!”, a scris cineva pe contul de socializare al Oanei Zăvoranu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”Chiar imi pasa de lumea in care traiesc… De asta sustin egalitatea intre oameni, indiferent de diferentele lor.”, a fost mesajul mai împăciuitor al unui prieten virtual.