Ce meserie avea, de fapt, Moș Niculae. Era cel mai bogat om din orașul său

Moș Nicolae a fost odată… Sfântul Nicolae. Așa ar trebui să înceapă povestea moșului cu barbă albă și ochi blânzi, mare iubitoriu de Dumnezeu și de oameni. În timpul trecerii sale prin lumea noastră muritoare, Sfântul Moș Nicolae a fost vlăstarul celei mai bogate familii din Patara, așezare din provincia asiatică Lichia, provincie bizantină la acea vreme (secolul al III-lea), astăzi regiunea sudică din Turcia, cunoscută sub numele de Antalya.

Părinții săi, Teofan și Nona, l-au botezat cu mare bucurie Nicolae, nume de origine grecească, de la Nikolaos, nume format din două părți, „nikao” – victorie, a învinge, și „laos” – popor. În interpretare liberă, „din popor învingător”. De copil s-a remarcat atât prin istețimea sa, cât mai ales prin bunătatea sa. A învățat la școli bune, a deprins purtare aleasă și noblețe sufletească.

Ce meserie avea, de fapt, Moș Niculae. Era cel mai bogat om din orașul său

Un unchi de-al său fiind episcop la Patara, Nicolae a fost primit și a stat o vreme în mânâstire și s-a dedicat celor sfinte, alegând cu bucurie viața de preot. Părinții săi au trecut la cele veșnice în urma unei molime, iar Nicolaea devenit cel mai bogat om din Patara. Nu l-a ispitit bunăstarea, a împărțit marea sa avere săracilor și a plecat în pelerinaj la locurile sfinte din țara lui Israel. În timpul călătoriei pe mare a făcut prima minune. O furtună năprasnică era gata, gata să scufunde corabia…

„Toți cei prezenți în corabie se gândeau că vor muri din cauza furtunii. Marea și vânturile s-au liniștit în urma rugăciunilor lui Nicolae. După ce a potolit marea, a înviat un corăbier care căzuse din vârful catargului pe punte. Datorită acestor minuni, Sfântul Nicolae a devenit ocrotitorul marinarilor și al tuturor celor ce călătoresc”, aflăm de pe crestinortodox.ro, autointitulat „Cea mai mare comunitate ortodoxă din lume”

Dumnezeu l-a îndemnat pe Sfântul Nicolae să intre „în nevoința poporului” ca arhiepiscop

Ajuns la Ierusalim, glasul Domnului l-a îndreptat înapoi, spre casă. S-a întors în Lichia, într-o mânăstire. După un timp, în vreme sfântă de rugăciune, Dumnezeu i s-a arătat și l-a îndemnat: „Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă doreşti să fii de Mine încununat. Întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin tine numele Meu”. Nevoind deșarta slavă omenească, a ales să meargă în altă cetate, unde nu-l cunoștea nimeni. Și aceasta a fost cetatea Mira, mitropolia Lichiei. „Deci, într-acea cetate a venit Sfântul Nicolae, fiind condus de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, încât nimeni nu-l ştia. Acolo trăia ca unul din săraci, neavând unde să-şi plece capul. El nu se ducea decât în casa Domnului, având liman numai pe Dumnezeu”, ne spune doxologia.ro.

Și mutându-se la Dumnezeu arhiepiscopul Ioan, arhiereul cetății Mira, s-au strâns episcopii „ca să aleagă un bărbat vrednic pentru acel scaun”. Dumnezeu i S-a arătat episcopului care era mai bătrân și L-a îndemnat să-l pună arhiepiscop pe Nicolae. Și acestuia i S-a arătat Dumnezeu, în vis, „dăruindu-i Sfânta Evanghelie și îndemnându-l să primească noua demnitate. A primit atuncea păstoria Lichiei și era oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune şi model credincioşilor”.

Sfântul Nicolae a suferit temniță grea pentru credința sa în Dumnezeu

Împărații romani Diocliţian şi Maximian au pus stăpânire pe Mira și au pornit prigoană mare împotriva credincioșilor să se lepede de Hristos. Nicolae a fost prins și întemnițat dimpreună cu o mulțime de creștini. A pătimit mult, de foame, de sete, dar „pe cei împreună legaţi îi hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu şi-i adăpa cu apele cele dulci ale bunei credinţe, sporind într-înşii credinţa în Hristos Dumnezeu, îndemnându-i cu osârdie a pătimi pentru adevăr”.

Dumnezeu l-a învrednicit pe Constantin cel Mare cu puterea Sfintei Cruci și cu stăpânirea Romei, acesta i-a izgonit de la împărăție pe Diocliţian şi Maximian. A eliberat creștinii și „cetatea Mirelor a primit iarăşi pe păstorul său, pe acest mare arhiereu Nicolae, mucenic cu voia şi fără sânge încununat”. A fost unul dintre cei 318 Sfinți Părinți prezenți la primul Sinod ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale creștinismului, la Niceea (acum Iznik, în Turcia), în anul 325.

Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae face minuni la… București!

Sfântul Nicolae a condus apoi cu lumină duhovnicească turma sa din Mira, bucurând lumea cu multe și deosebite minuni, „Ca un luceafăr de dimineaţă prin mijlocul norilor, ca luna plină de zilele sale şi că soarele ce străluceşte asupra Bisericii Dumnezeului Celui prea înalt, ca un crin lângă izvoarele apelor şi ca nişte mir de mult preţ, bine mirosind tuturor”, după cum scrie în Sfânta Scriptură. A trecut la cele veșnice undeva între anii 340 și 350, sursele istorice fiind contradictorii în această privință. Înmormântat la Mira, moaștele sale au ajuns până la urmă la Bari, în Italia, mutate acolo în anul 1087, de frica musulmanilor, după unii istorici, furate de niște marinari italieni, după alții.

Mâna sa dreaptă a fost dăruită de cardinalul din Bari marelui voievod Mihai Viteazul drept recunoștință și recunoaștere al rolului avut de acesta în apărarea creștinătății. Unele cronici din vechime susțin că domnitorul care a unit pentru prima dată cele trei țări românești purta sfintele moaște la piept în timpul luptelor pe care le ducea. Le-a dăruit la rândul său, în 1599, bisericii Sfântul Gheorghe Nou din centrul Bucureștiului, ultima și singura ctitorie din Capitală a domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, unde se află și în momentul de față, săvârșind minuni confirmate de martori oculari, cum ar fi, de exemplu, părintele paroh al bisericii, Emil Cărămizaru.

• „Inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile pământului. Inima lui de părinte al creştinilor a ars ca o făclie pentru bunătate și dreptate pe pământ. Iar marea minune, şi din ce în ce mai rară între oameni, e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul” – părintele Arsenie Boca (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989)