Numărul cazurilor de viroze respiratorii a crescut cu 20%, iar numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 54. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că de marți ar putea fi declarată epidemia de gripă în România, în cazul în care fenomenul continuă. În acest caz, Ministerul Sănătății va trebui să instituie mai multe măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii și pentru tratarea ei.
UPDATE 10.04: Ministrul Sănătății a făcut anunțul oficial, miercuri dimineață! Vă prezentăm declarația Sorinei Pintea: ”Deși aseară aveam o parte din datele transmise de INSP, acestea nu au fost concludente și am refăcut aceste raportări. Putem spune că s-a înregistrat a treia săptămână epidemică, deci ne confruntăm cu o situație emidemică. de la începutul sezonului, au fost înregistrate 54 de decese confirmate cauzate de gripă. S-au înregistrat mai devreme, față de celelalte sezoane. Din fericire, această gripă e datoată unuei tulpini care are forma ușoare și medii. Obiectivul Ministerului Sănătății este de reducere a cazurilor.”
Un raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca și săptămâna anterioară, iar în cazul în care fenomenul se va păstra pentru a treia săptămână consecutiv, va fi declarată epidemia de gripă în România. Îngrijorător este faptul că în Bulgaria și Ungaria a fost declarată deja epidemia de gripă.
Recomandările Ministerului Sănătății pentru evitarea îmbolnăvirii și a răspândirii virusului gripal
Ministerul Sănătății a făcut mai multe recomandări pentru populație, în vederea evitării îmbolnăvirii și a răspândirii virusului gripal:
- Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripă şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare;
- Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
- Respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuşe/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului);
- Igienă adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
- Purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical;
- Continuarea vaccinării antigripale.
Ce măsuri instituie Ministerul Sănătății dacă se declară epidemia de gripă în România
În cazul în care va fi declarată epidemia de gripă în România, Ministerul Sănătății va lua o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii și pentru tratarea ei, cum ar fi să interzică accesul vizitatorilor în anumite secții de spital, să închidă școlile și instituțiile care prezintă risc ridicat, să ia măsuri speciale de împiedicare a răspândirii virusului. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a recomandat populației să se vaccineze antigripal, să respecte măsurile igienico-sanitare și să evite aglomerațiile. Părinții care au copii bolnavi trebuie să îi țină în casă. În cazurile extreme se poate ajunge până la intrarea spitalelor în carantină, interzicerea adunărilor publice și a călătoriilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet