Ce farmacii sunt deschise astăzi, 31 decembrie, dar care vor continua să vândă medicamente pe 1 și 2 ianuarie 2020? Ei bine, având în vedere că sănătatea primează, cele mai multe farmacii din țară vor fi deschise în toate cele trei zile.
Farmacii deschise pe 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie 2020
Cu excepția zilei de 1 ianuarie 2020, când majoritatea vor fi închise, mai puțin cele din centrele comerciale care cel mai probabil vor avea program scurt în prima zi a noului an, farmaciile nu îi pot priva pe români de medicamentele de care au nevoie.
Chiar dacă sunt firme private, cele mai mult își lasă ușile deschise atât azi cât și în următoarele zile din noul an.
Astfel că, majoritatea farmaciilor Catena, Dona, Helpnet și Sensiblu funcționează astăzi după programul normal pentru o zi de marți.
Unele vor închide mai repede (în funcție de localitate/ centru comercial), însă cele mai multe își vor respecta programul afișat pe ușă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Pe 2 ianuarie, de exemplu, deși e zi liberă de la stat, farmaciile Catena vor fi deschise începând cu ora 08:00 până la 14:00, 15:00, 18:00 sau 21:00 (mall-uri), în funcție de oraș. Consultă aici programul exact al fiecărei farmacii Catena din țară.
De Revelion, în Capitală, vor fi deschise mai multe farmacii. Este vorba despre cele care funcționează în regim non-stop.
De asemenea, farmaciile Dona, Helpnet sau Catena din celelalte părți ale țării care au și program 24 din 24 vor fi deschise în noaptea dintre ani.
În București vor fi deschise la noapte, mâine și pe 2 ianuarie, adică încontinuu, farmaciile Dona 33 de pe bulevardul Ion Mihalache numărul 197, Helpnet, de pe strada Locotenent Aviator Radu Beller nr. 8, parter, precum și farmacia Belladonna 111 de pe strada Știrbei Vodă, numărul 97.
Iată câteva dintre farmaciile deschise de Revelion în București:
- Farmacia Belladonna 2 – Strada. Horia Măcelariu nr.1, bl.13/4, parter;
- Crisen Farm – Str. Nicolae G.Caramfil,Nr. 40, bl.10B, parter;
- Sensiblu – Calea Vitan, Nr.236, Complex Comercial Auchan Vitan;
- MAGIC FARM – Calea Calarasilor, Nr.116-122;
- Farmacia Dona 102 – B-dul Camil Ressu, Nr.4;
- Farmacia Belladonna 38 – Str.Ramnicu Valcea, Nr.14;
- Farmacia Belladonna 39 – B-dul.Nicolae Grigorescu, Nr.59;
- Farmacia Belladonna 67 – B-dul 1 Decembrie 1918, Nr. 53;
- Farmacia Dona 5 – Str. Gheorghe Sincai, Nr.2;
- Help Net Farma (Hn 16) – Calea 13 Septembrie nr.126;
- Ais Pharma 01 – Calea Rahovei, Nr. 323;
- Farmacia Belladonna 42 – Calea Rahovei nr. 358;
- Sensiblu – Calea 13 Septembrie, Nr.221-223-225, Spatiul Comercial P10;
- Help Net Farma (Hn 46) – Drumul Taberei, Nr.44;
- Sensiblu – Str.Drumul Taberei, Nr.18, Piata Orizont.
Așadar, în fiecare cartier sau sector bucureștean vor fi cel puțin două farmacii non-stop deschise și în noaptea de Revelion.