Prințul William a spus ce ar face în cazul în care copiii săi ar fi gay! Membrul Casei Regale a participat la un eveniment organizat de un ONG pentru tineret din comunitatea LGBT din Londra, care se ocupă de tinerii în pericol să rămână pe drumuri din cauza orientării lor sexuale, unde a vorbit deschis cu mai multe persoane.
Ce ar face Prințul William în cazul în care copiii săi ar fi gay
„Mi-aș dori să trăim într-o lume în care este ceva normal și cool (n.r – a face parte din comunitatea LGBT), însă mai ales pentru familia mea și pentru poziția noastră, sunt puțin nervos. Aș fi îngrijorat, mai ales din cauza rolurilor pe care copiii mei le au și cum ar fi interpretat și perceput acest fapt. Așa că eu și Catherine am vorbit destul de mult despre asta, să ne asigurăm că ei vor fi pregătiți”, a spus William, conform BBC News.
Prințul William a vorbit de multe ori cu soția sa despre eventualitatea în care unul dintre copiii lor ar avea alte orientări sexuale. Cei doi sunt părinții a trei copii: prințul George, în vârstă de 5 ani, prințesa Charlotte, în vârstă de 4 ani și prințul Louis, în vârstă de 1 an.
”Mă îngrijorează cu câte bariere, cuvinte de ură, discriminare s-ar putea confrunta”
„Știți ce, m-am gândit destul de mult recent, din cauza unor părinți care mi-au adresat această problemă. Cred că nu te gândești cu adevărat până când nu ești părinte. Cred că e importantă comunicarea în general, pentru a înțelege că sunt multe lucruri despre care să discutăm și să ne asigurăm că ne putem ajuta unii pe alții.
M-ar îngrijora nu faptul ca ar putea fi gay, ci cum ar reacționa ceilalți și ce presiune ar pune asupra lor. Mă îngrijorează cu câte bariere, cuvinte de ură, discriminare s-ar putea confrunta. Dar trebuie să încercăm și să corectăm și să ne asigurăm că trecutul rămâne în urmă”, a mai spus Prințul William.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Vărul Reginei Elisabeta, lordul Ivar Mountbatter, și partenerul său James Coyle sunt primul cuplu regal de același sex care s-a căsătorit vreodată! Fericitul eveniment a avut loc chiar anul trecut.