Ce acte sunt necesare pentru dosarul de pensionare. Prevederile din Legea Pensiilor

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
10/02/2020, 21:05
Ce acte sunt necesare pentru dosarul de pensionare. Prevederile din Legea Pensiilor
Acte necesare pensia pensionare. Sursa foto: kanald.ro

ȘTIRIMONDENE.FANATIK.RO îți spune de ce acte ai nevoie pentru a depune cererea de pensionare. Veți găsi mai jos actele necesare pentru pensionarea la limită de vârstă, cea pentru invaliditate, dar și pentru cea de urmaș. Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezența lege, se depune la casa teritorială de pensii competență, în a cărei rază domiciliază persoană.

1. Acte necesare pensia pentru limita de vârstă, anticipată și anticipată parțială

a. cerere tip pentru înscrierea la pensie ;
b. acte de vechime:

– carnetul de muncă (original și copie);

– adeverințe privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată, completate potrivit legii;

– adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);

– adeverință privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții (original);

Actele de stare civilă ale solicitantului

– BI/CI;

– certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);

d. livretul militar (original și copie);

e. diplomă de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;

f. dovadă încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la dată solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);

g. adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după dată de 1 ianuarie 2011 (original);

h. dovadă echivalarii de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străînătate;

i. procura specială, pentru mandatar (original și copie);

j. acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viață sau au avut de suferit în urmă revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, cu modificările și completările ulterioare.

2. Pensia de invaliditate

cerere tip pentru înscrierea la pensia de invaliditate;
actele menționate la pensia pentru limita de vârstă;
decizia medicală asupra capacității de muncă (original);
adeverință din care să rezulte dată încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă/copia ultimului certificat de concediu medical sau, după caz, adeverință din care să rezulte dată încetării calității de asigurat (original);
documentele necesare dovedirii accidentului de muncă sau bolii profesionale, după caz;

3. Pensia de urmaș

cerere tip pentru înscrierea la pensie de urmaș;
actele menționate la pensia pentru limita de vârstă, pentru cazurile în care susțînătorul decedat nu avea calitatea de pensionar;
actele de stare civilă ale urmașilor și ale reprezentantului legal, după caz (original și copie);
decizia medicală asupra capacității de muncă, în cazul urmașului invalid (original);
decizia de pensie/talon de plata a pensiilor, pentru cazurile în care susțînătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
adeverință de studii, în cazul urmașilor copii în vârstă de peste 16 ani (original);
actul doveditor al cauzei decesului, cu excepția situațiilor în care susțînătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
documente necesare pentru decesul cauzat de accident de muncă, respectiv boală profesională.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles