Dacă vrei să știi câți bani ia, de regulă, un preot pentru o înmormântare în București, atunci trebuie să înțelegi că tariful este unul „la liber”. Concret, vremurile în care Biserica reprezenta o instituție gratis s-au dus. Acum, preoții nu mai primesc mâncare și haine de la oameni și solicită bani indiferent de motivul pentru care te duci la biserică, fie el botez, nuntă sau înmormântare. Mai mult de atât, percepția opiniei publice este că preoția reprezintă o meserie sigură și una în care banii nu îți lipsesc.
Câți bani ia, de regulă, un preot pentru o înmormântare în București
Se întâmplă lucrul acesta și pentru că preoții și bisericile sunt scutiți de la impozite. Deși nu dau bani la stat, popii nu ţin cont de criză, de statutul social sau de datoria morală pe care au o faţă de credincioşi. Drept pentru care, da, în mod categoric există un tarif pe care trebuie să-l plătești. Se cheamă, în termeni creștinești, contribuție benevolă, doar că nu e tocmai la alegerea ta. Asta și pentru că de banii ceruți de preoți nu scapi.
Tariful diferă însă de la biserică la biserică, deși inclusiv pe site-ul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane se specifică gratuitatea slujbelor şi serviciilor religioase. Totuși, dacă ajungi în această situație trebuie să știi că ai nevoie de cel puţin 500 de lei. Banii aceștia se plătesc ca taxă la administraţia cimitirului, ceea ce înseamnă: săpatură groapă, deshumat, drumul de la capelă la mormânt, înhumat. Pentru suma în cauză primeşti o chitanţă de la cimitir.
Tariful diferă față de cel de la sat
De la biserică nu primești chitanță, dar în funcție de localizarea ei trebuie să plătești cel puțin 500 de lei. Cu cât biserica este mai în centru atunci taxa pentru slujba de înmormântare crește și poate ajunge chiar până la 1000 de lei. Așadar, în cazul unei drame în familie, trebuie să ai în buzunar cel puțin 1000, posibil 1500 de lei. Culmea, preoţii ar putea fi acuzaţi de evaziune fiscală dacă sunt prinși că primesc bani și nu eliberează chitanță.
Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, art. 10 (5) spune că „Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.” Totuși, în acelaşi articol 10, alineatul 2 se specifică: „Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei