Bugetarii primesc libere suplimentare în 2019. Mai exact, cu ocazia Micii Uniri, joi, 24 ianuarie, angajații din România, atât cei de la stat cât și cei din mediul privat, se vor bucura de această zi specială, relaxându-se cum doresc. Așadar, în condițiie similare, Guvernul obișnuiește să ia decizia de a acorda o zi liberă bonus, pentru a da ocazia românilor de a se bucura de perioade mai lungi de vacanță.
Însă, nu se va întâmpla același lucru și vineri, 25 ianuarie, aceasta rămânând zi de lucru cu program normal. Pentru a lămuri lucrurile, cei de la Avocatnet au calculat care sunt condițiile din acest an în care cetățenii români se pot bucura de zile libere în plus, cele supranumite și minivacanțe.
Zile libere suplimentare în 2019
Astfel, după cum rezultă din calendarul zilelor libere din anul 2019, bugetarii ar putea beneficia de aceste minivacanțe în lunile ianuarie, mai, august și decembrie. Mai clar, aceștia s-ar putea bucura de minivacanțe cu ocazia Paștelui și Zilei Muncii, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, ce pică pe data de 15 august, și cu ocazia Crăciunului, în datele de 25 și 26 decembrie.
Conform legislației muncii în vigoare, în anul 2019, salariații cu program normal de lucru beneficiază de opt zile libere care pică în cursul săptămânii.
- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – joi;
- 26 aprilie (Vinerea Mare) – vineri;
- 29 aprilie (a doua zi de Paşte) – luni;
- 1 mai (Ziua Muncii) – miercuri;
- 17 iunie (a doua zi de Rusalii) – luni;
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – joi;
- 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – miercuri şi joi
Recuperarea zilelor libere suplimentare
Partea mai puțin îmbucurătoare constă în faptul că, dacă bugetarii primesc zile libere, aceștia vor fi nevoiți să le recupereze, ca de fiecare dată.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Aceste libere suplimentare ar putea fi recuperate de bugetari prin prelungirea zilnică a programului de lucru, ori prin lucrul într-o zi de sâmbătă.