Unul dintre cei mai cunoscuți creatori de modă autohtoni îi sare în ajutor fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, care se va căsători în curând cu iubita sa, Raluca, ceremonia urmând să aibă loc în penitenciarul Rahova, unde edilul este încarcerat.
Cătălin Botezatu ar vrea să-l îmbrace pe Radu Mazăre pentru nuntă
Este vorba despre Cătălin Botezatu, care, într-un interviu acordat recent, afirmă că nu ar refuza să creeze un costum special pentru nunta lui Radu Mazăre, dacă omul care a condus orașul de la malul Mării Negre vreme de 15 ani, îi va solicita acest lucru.
„Normal că dacă Radu şi-ar dori un costum semnat de Cătălin Botezatu i-aş face un costum în regim de urgenţă… Ei se iubesc de foarte mulţi ani. Ea i-a fost alături, este o fată minunată. Am cunoscut-o, am colaborat… şi nu pentru că era iubita lui Radu Mazăre, ci pentru că era o fată care merita să fie ajutată. Are nişte calităţi extraordinare. Faptul că a rămas lângă Radu Mazăre înseamnă că îl iubeşte” , a declarat cunoscutul designer, în cadrul unei emisiuni televizate.
„L-am cunoscut pe Radu Mazăre. Mi-a fost prieten”
Totodată, Cătălin Botezatu a vorbit despre relația sa cu Radu Mazăre, dezvăluind că în trecut cei doi au fost buni prieteni, motiv pentru care îndrăgitul creator de modă nu poate rămâne indiferent față de situația dificilă prin care trece fostul edil al Constanței.
„Eu l-am cunoscut pe Radu Mazăre. Pot spune că mi-a fost prieten şi e firesc să îmi pese de un om. Normal că, dacă se poate, am vorbit ieri cu un apropiat de-al lui, o să mă duc. Nu cred că are nevoie de nimic, doar de susţinere. Are nevoie de susţinere din partea prietenilor, din partea familiei şi indiferent de ce e, nu judec pe mine. Lăsând asta la o parte, întotdeauna există o prezumţie de nevinovăţie. (…) Era special şi ieşit din comun. Făcea ceva. Să nu uităm ce a făcut pentru constănţeni. Oamenii uită binele făcut ani de zile. Mai departe, lucrurile legate de situaţia lui de acum nu le cunosc şi nu vreau să intru în profunzime. Pentru mine rămâne omul Radu Mazăre, un prieten” , a mai spus Botezatu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet