Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a făcut mai multe precizări atât cu privire la starea pacientului diagnosticat cu COVID-19, cât şi cu privire la modul în care evoluează noul coronavirus.
Primul pacient din România cu coronavirus continuă să nu aibă simptome
Adrian Streinu Cercel a anunţat că primul pacient român diagnosticat cu coronavirus este bine, deşi este infectat, şi continuă să nu aibă simptome.
„Avem veşti bune! Persoana ajunsă din Gorj este bine. Când vom avea două teste negative consecutive, va fi lăsat la domiciliu. În momentul de faţă e sănătos, dar e purtător de acest virus„, a anunțat managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș.
Coronavirusul nu este rezistent la temperaturi ridicate
Potrivit lui Adrian Streinu Cercel, coronavirusul se află pe Terra înainte de apariţia omului, însă „din când în când” suferă mutaţii şi se reactivează.
„Avem în momentul de faţă şi medicaţie pe care am împrumutat-o de la programul de HIV (…) şi speranţa unor alte medicamente care vor veni cât de curând„, a precizat medicul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Streinu Cercel a subliniat faptul că virusul este foarte sensibil la căldură. Medicul a precizat că CODVID-19 rezistă pe suprafeţe numai 2 zile la temperaturi mai ridicate şi până la 9 zile în condiţii de frig.
„La temperatura camerei, poate să supravieţuiască până la două zile, iar dacă este rece, ceea ce nu este cazul, că iarna ne-a şuntat anul ăsta, până la nouă zile, este ceea ce se ştie din literatura de specialitate„, a spus managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Totodată, medicul a vorbit şi despre o „anomalie” a virusului, şi anume că este unul de tip „bipolar” sau „bifazic”, adică acesta debutează cu simptome specifice (febră, tuse etc.), după care boala pare să intre în regresie, într-o perioadă de acalmie, ca mai apoi simptomele să devină mai grave.
„Cert este că acest italian a venit bolnav pe teritoriul României şi a plecat într-o perioadă de acalmie. Pentru că se ştie că acest virus evoluează bipolar, adică un prim episod al bolii, apare o defervescenţă de o zi sau poate două, după care mai apare un vârf febril. Exact acest profil l-a îmbrăcat italianul„, a completat Streinu Cercel.
Reguli pentru a opri răspândirea coronavirusului
Adrian Streinu-Cercel a prezentat un film cu setul de reguli care trebuie respectate în contextul actual al răspândirii noului coronavirus.
1. Primul lucru pe care trebuie să-l ştii este că noul coronavirus se transmite prin contact direct şi pe calea aerului
2. Trebuie să foloseşti din abundeţă apa şi săpunul, să te speli cât mai des pe mâini astfel încât să decontaminăm mâinile de virusul care ar pute fi pe mâinile tale
3. Dacă foloseşti toaleta cu mâna dreaptă, deschide robinetul cu mâna stângă
4. Trebuie să te obişnuieşti să nu-ţi mai duci mâna la gură, la nas şi la nivelul pielii capului
5. Trebuie să aeriseşti foarte bine camerele în care locuieşti
6. Dacă te infectezi cu Covid 19 primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te izolezi la domiciliu şi să contactezi telefonic medicul de familie