Deprecierea leului din ultima perioadă, dar și deficitul major de carne de porc pe întreaga piață europeană, va face ca prețul cărnii de porc să crească cu 15-20 la sută în aceste sărbători, a anunțat directorul executiv al Asociației Române a Cărnii, Dana Tănase.
Prețul cărnii de porc va crește de acest Crăciun
Dana Tănase a explicat că „În clipa în care aducem carne de porc din Uniunea Europeană, prețul este mai mare. Mai intervine și devalorizarea monedei naționale și faptul că UE face un export masiv de carne de porc în Asia, în special în China. Acesta este factorul care a contribuit ca, la nivel european, de la începutul anului, prețul cărnii de porc să crească cu 30%. Pe lângă creșterea acestui preț mai intervine și prețul porcului ca atare. În special purceii grași au ajuns cam la 50 de euro. Deci s-a majorat și prețul la nivelul fermelor”, a explicat directorul Asociaței Române a Cărnii.
Aceasta susține că există un deficit enorm de carne de porc în toată Europa: „Este foarte greu, în momentul de față, să spui că vrei să aduci carne dintr-un stat membru, pentru că nu prea are nimeni. Comenzile sunt făcute. Sunt membri ai asociației care au făcut comenzi cu șase luni înainte pentru a avea carne acum”, a mai completat Dana Tănase.
Cu toate acestea a dat asigurări că va exista carne de porc în acest Crăciun: „Asigur toți consumatorii că va exista carne de porc în perioada imediat următoare. Fie că vorbim de carnea din România, fie de cea adusă din statele membre, în funcție și de restricțiile față de această maladie care a devastat industria cărnii de porc din țara noastră în ultimii doi ani. Consumatorului îi revine sarcina de a citi eticheta, există un regulament european care obligă trecerea originii cărnii de porc, de pasăre sau de ovine și bovine pe etichetă”, a susținut Tănase, potrivit Mediafax.
Există și un deficit de slănină pe piața europeană
Dana Tănase a ținut să specifice și faptul că există și un deficit de slănină pe piața europeană.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Noi, procesatorii, ne confruntăm cu această criză a cărnii de porc, fiind vorba despre o tendință la nivel european. Acest fapt vine ca urmare a faptului că pesta porcină africană a devastat și Asia, în special China, unde exporturile europene s-au concentrat foarte mult asupra acestei destinații. Pentru a avea un tir de carne sau două trebuie să faci comandă cu două luni de zile înainte. Totodată, s-a configurat și o aprovizionare dificliă cu slănină, care este atât de necesară procesării produselor din carne. Se aleargă foarte mult după 20 de tone de slănină prin Europa și, din cauza faptului că oferta este limitată, prețurile la nivel european au explodat. În România, s-a observat o majorare a prețurilor în acest sens, dar încercăm să le menținem și să ne descurcăm și cu piața internă”, a mai spus oficialul Asociației Române a Cărnii.