Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică de petrecere și scoate melodii pe bandă rulantă. Vedeta nu a trecut cu vederea criza prin care trece lumea, cât și țara noastră în momentul de față și a mărturisit că rugăciunile și credința în Dumnezeu ne vor ajuta să trecem peste, referindu-se la epidemia de coronavirus.
Carmen de la Sălciua, concerte anulate din cauza COVID-19
Cântăreața de muzică de petrecere Carmen de la Sălciua este recunoscută pentru talentul muzical, dar și pentru numărul mare de evenimente la care este invitată. Frumoasa artistă a mărturisit recent că nu știe ce să facă cu timpul liber pentru că a fost nevoită să-și anuleze câteva concerte din cauza epidemiei de coronavirus.
„Dragii mei, din cauza problemelor actuale și a situației de alertă prin care trece Italia evenimentele din acest weekend pe care trebuia să le onorăm… au fost anulate! Multă sănătate celor care trec prin această situație și să dea Bunul Dumnezeu să ne revedem cu bine atunci când lucrurile vor reveni pe făgașul normal!”, a scris artista pe contul de Instagram săptămâna trecută.
Artista consideră că doar credința ne poate ajuta în această criză
Carmen de la Sălciua își ține fanii la curent cu toate evenimentele din viața ei profesională, cât și personală. De curând cântăreața a fost întrebată ce crede despre coronavirus și a declarat că doar credința adevărată, rugăciunile și credința vor ajuta oamenii să treacă peste această criză.
„Mai mare decât criza asta… e Dumnezeu! Că vrem să credem, că nu vrem să credem, că acceptăm realitatea, că nu o acceptăm… vom ajunge cu toții să stăruim în rugăciune și să ne întoarcem la credința adevărată!
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Ce este în lume depășește orice imaginație… Și oricât am vrea să ținem pasul… obosim! Avem atât de multe posibilități și variante și tot nu suntem fericiți! Și asta pentru că probabil ne pierdem sufletul…”, a scris artista pe rețeaua de socializare.
Pe de altă parte Carmen de la Sălciua a spus că nu mai postează la fel de des ca înainte pentru că trecem cu toții prin momente dificile și nu știm ce se rezervă „ceasul, minutul, ora”. Vedeta susține că trebuie să ne focusăm în momentul de față pe „problemele reale”.
„Mă întrebați de ce nu mai postez atât de mult… pentru că toată lumea trece printr-o perioadă critică și pentru că în momentul de față nu știi ce aduce ceasul, minutul, ziua!
Nu putem să îngropăm tot ce este și se ne prefacem că nu este… și mega fericiți! Pentru că trecem prin perioade dificile… și acum atenția ar trebui să ne-o focusăm asupra conștientizării problemelor reale!”, a mai spus Carmen de la Sălciua.