Poate părea precoce să intereseze pe cineva când se întrerupe școala înainte ca ea măcar să fi început în acest ianuarie 2019. Nici nu-ți închipui, însă, câte perechi de ochi jucăuși vor savura calendarul vacanțelor pentru elevi în 2019 încă din prima vacanță a lui 2019, vacanța de iarnă, începută pe 22 decembrie 2018 și care se va încheia luni, 14 ianuarie, prima zi de școală.
Copiii nu vor sta prea mult în bănci, însă, pentru că semestrul I se va termina pe 1 februarie, și, conform site-ului oficial al Ministerului Educației Naționale, edu.ro, va urma o vacanță intertrimestrială de 9 zile, până pe 10 februarie inclusiv. În plus, ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române în 1959, este sărbătoare legală și elevii nu vor merge la școală. Fiind într-o joi, este posibil (și probabil!) ca ziua următoare, vineri, 25 ianuarie, să fie declarată și ea zi liberă de la Guvern, pentru a se face punte cu weekend-ul, așa că iată încă o posibilă mică vacanță de 4 zile.
Calendarul vacanțelor pentru elevi în 2019
Revenind la 11 februarie, vor urma câteva săptămâni bune de școală, și anume 10, până pe 19 aprilie, ultima zi a înaintea vacanței de primăvară, care împarte semestru al II-lea în două părți. Elevii vor uita de ore, pauze, dirigenție, teme, „scoateți o foaie de hârtie, azi dăm extemporal”, timp de 16 zile, până pe 5 mai. E într-o duminică, după care, de luni începe iarăși munca.
Partea finală a semestrului al II-lea și, implicit, a anului de învățământ 2018-2019, durează diferit pentru elevii din clasele fără „probleme”, față de cei din clasele terminale. Primii vor merge la „datorie” zi de zi timp de 6 săptămâni, până în cea mai frumoasă zi de vineri din acest an școlar, 14 iunie. Cea mai frumoasă pentru că este ultima zi de școală. Urmată de marea vacanță mare! „Vine vacanța cu trenu’ din Franța!” era sloganul școlărimii în urmă cu 40-50 de ani, cine și-l mai amintește?
Situația este cu totul diferită în ceea ce privește pe absolvenții de gimnaziu, clasa a VIII-a și pe cei de liceu, clasa a XII-a. Cei care bat la porțile liceelor termină anul de învățământ 2018-2019 pe 7 iunie, iar cei care spun „Adio!” liceului încheie cursurile pe 31 mai. Nicidecum pentru a intra în vacanță, precum ceilalți elevi, ci pentru a avea mai mult timp de pregătire individuală în vederea importantelor examene care îi așteaptă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Vacanțele școlare din 2019
Vacanța de iarnă | 22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019 |
Vacanța intersemestrială | 2 – 10 februarie 2019 |
Vacanța de primăvară | 20 aprilie – 5 mai 2019 |
Vacanța de vară | 15 iunie – 15 septembrie 2019 |
- „Vacanța este vacanță dacă școala este școală. Iară școala este şcoală când omul este om şi statul este stat” – Mihai Eminescu
- „Școala cea bună e aceea în care și școlarul învață pe profesor” – Nicolae Iorga
- „O școală în care profesorul nu învață și el e o absurditate” – Constantin Noica
- „Menirea firească a școlii nu e să dea învățătură, ci să deștepte cultivând destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toată viața” – Ioan Slavici
- „Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni și, prin urmare, nici stat bine organizat, bine cârmuit și păstorit” – Ion Heliade Rădulescu