Biserica Ortodoxă îi cinstește în ziua de joi, 30 ianuarie 2020, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Acești trei sfinți sunt pomeniți și separat, tot în cursul lunii ianuarie. Cei trei sfinți au ajuns să fie cinstiți împreună undeva în secolul al XI-lea datorită unei dispute iscată printre oameni.
Calendar ortodox pentru ziua de joi, 30 ianuarie 2020. Cine sunt Sfinții Trei Ierarhi
Potrivit calendarului ortodox Sfântul Vasile cel Mare este pomenit de credincioși pe 1 ianuarie, Sfântul Grigore Teologul pe 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie. Biserica Ortodoxă ne mai învață că cei trei sfinți sunt pomeniți și împreună, anual, pe 30 ianuarie.
Această sărbătoare a venit în urma unei mari dispute care s-a iscat la sfârșitul secolului al XI-lea în Constantinopol. Oamenii se întrebau la vremea respectivă cine dintre ei trei este mai mare, dar după câțiva ani de neînțelegeri s-a ajuns la o concluzie simplă.
Fiecare dintre cei sfinți a început să apară în visele episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. Așa se face că în anul 1084 episcopul i-a visat pe toți trei împreună și de atunci sunt pomeniți pe data de 30 ianuarie ca un întreg.
Sfinții Trei Ierarhi au cerut să fie pomeniți împreună
„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi.
Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înștiințează cu aceasta pe creștini, că noi în față lui Dumnezeu, una suntem”, au fost cuvintele pe care cei trei sfinți i le-au adresat episcopului în vis.
Se mai spune că Sfântul care a ales ziua de 30 ianuarie ca fiind cea în care sunt pomeniți împreună a fost Ioan. Prin alegerea acestei zile s-au oprit și disputele din Constantinopol, lumea unindu-se pentru sărbătorirea celor trei sfinți: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur.
Acesta este troparul Sfinților Trei Ierarhi pomeniți pe 30 ianuarie
„Pe acești trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieștilor învățături, pe râurile înțelepciunii cele cu miere curgătoare care adăpa toată făptură cu apele cunoștinței de Dumnezeu, pe Marele Vasile și de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limbă și cu cuvintele de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceștia Treimii pururea se roagă pentru noi”.