În calendarul ortodox de mâine, duminică, 20 ianuarie 2020, Biserica Ortodoxă amintește de cei zece leproși, unul dintre cele mai importante evenimente la care se raportează teologii.
Calendar ortodox 20 ianuarie 2020: Duminica celor zece leproși vindecați de boală de Iisus Hristos
Preoții predică mâine în bisericile ortodoxe despre miracolul vindecării celor zece leproși, după cum se arată în Textul Evangheliei lui Luca.
Leproșii cer ajutor de la Mântuitorul Iisus Hristos, însă Fiul lui Dumnezeu nu îi vindecă pe loc, ci îi trimite la mai mulți preoți. Conform legilor vremurilor trecute, preotul era cel care declara dacă o persoană e bolnavă și trebuia să fie vindecată de lepră.
Rugăciunea pe care e bine să o spui mâine
De fapt, teologii spun că Mântuitorul a vrut să îi pună astfel la încercare pe preoți. Așa a descoperit că multe fețe bisericești nu îl iubeau cu adevărat pe Dumnezeu, căci erau nepăsători în fața celor bolnavi ori le cereau arginți ca să îi poată ajuta.
Singurul în care aveau încredere leproșii, după ce au fost refuzați de preoți a fost Iisus Hristos. Din cei zece vindecați, numai unul s-a întors la Iisus Hristos pentru a-i mulțumi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Această pildă ne amintește că trebuie să ne aplecăm asupra problemelor celor din jurul nostru și să le mulțumim celor care ne ajută.
Iată și o rugăciune scurtă pe care o poți spune mâine, pentru sănătatea ta și a celor dragi ție.
„Preaputernice și slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduiești neputințele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, și ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primești smerita mea nevoință și această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!”, este începutul rugăciunii.
„Din adâncul inimii Te rog să primești smerita mea nevoință și această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuiește-l, Doamne, precum știi, ca un bun și iubitor de oameni, și rânduiește Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioși suntem și nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău”, sună continuarea rugii.