Conform calendarului ortodox, în data de 12 decembrie, îi pomenim pe Sfinții Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest. Aceștia au trăit pe vremea rău-credincioșilor împărați Dioclețian și Maximian, a ducelui Lisie. La început, aceștia au fost creștini și se trăgeau din părinți creștini, însă se ascundeau de frica tiranilor și a prigonitorilor.
De asemenea, Sfântul Evtrastie era de loc din orașul Aravraca și era lider în oștirea ducelui Lisie. Acesta dorea să-și dea pe față credința, dar se temea, pentru că nu știa care va fi finalul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia dintre slujitorii săi să pună centura sa în lăcașul sfânt din Aravraca.
Calendar ortodox 12 decembrie: Sfinții Muceni ai lui Hristos Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest
Ba chiar acesta își zicea: „Dacă va intra în biserică preotul Avxentie şi va lua cu el centura, atunci îndrăznirea şi mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu şi nu se va teme de nimic din cele aşteptate, când se va înfăţişa înaintea ducelui.
Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinţa în Hristos şi să nu o vădească.” Iar, când a văzut că finalul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a priceput că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine și s-a hotărât să se arate înaintea lui Lisie, pentru a mărturisi cu îndrăznire credința sa.
Sfinții Mucenici au murit în chinuri pentru că s-au numit creștini
Iar când niște sfinți au fost duși la scaunul de judecată, Evstratie stătea și el alături de Lisie, dat fiind faptul că acesta era căpetenie în oștirea lui. În acel moment, el, cel dintâi, a strigat că este creștin. Imediat, tiranul i-a smuls centura și a poruncit să-l dezbrace și să fie chinuit în multe feluri, însă el le-a răbdat pe toate cu seninătate. De asemenea, a dus la credință în Hristos și pe prietenul său, Sfântul Evgherie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
În cele din urmă, a mărturisit și el că are aceeași credință ca Sfântul Evstratie. Atunci, și el a fost chinuit până la moarte. Văzând acestea, lor li s-a alăturat și Sfântul Mardarie și au fost aduși amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul lui Avxentie pentru că s-a numit creștin, iar Sfinții Mardarie și Evghenie au murit în timp ce erau chinuiți.