“Facem istorie. Avem circa 1.022 miliarde PIB estimat pentru anul viitor” – aceasta este una dintre afirmațiile făcute de ministrul finanțelor în legătură cu bugetul pentru 2019. De altfel, este pentru prima dată când bugetul de stat depășește 1.000 de miliarde. Mai mult, în timpul declarațiilor făcute, Eugen Teodorovici a mai subliniat și că anul următor va fi unul al investițiilor în România.
“Facem istorie. Avem circa 1.022 miliarde PIB estimat pentru anul viitor. Trebuie să fie un buget bine dezbătut pentru a arăta de unde vin banii, unde se duc, mai ales pe zona de investiţii. Mizăm pe o creştere economică de 5,5%. Vrem să mergem pe un deficit mult mai scăzut decât în 2018. Este o obligaţie pe care o asumăm faţă de Comisia Europeană, faţă de structurile internaţionale”, a declarat ministrul Finanțelor aseară în cadrul unei emisiuni de la Antena 3.
Eugen Teodorovici, vești foarte bune despre bugetul pe 2019
În cadrul unui alt interviu oferit seara trecută, Eugen Teodorovici a spus despre bugetul pentru 2019 că este un plan făcut pe calculele comisiei de prognoză.
“Pentru prima dată depăşeşte 1.000 de miliarde de lei, facem istorie în sensul bun. Pe de-o parte vor fi, pentru că au ajuns la o oarecare maturitate proiectele mari de investiţii. Le aşteptăm de foarte mult timp.
Acest nou cadru legislativ şi măsurile care s-au luat pentru a stimula acel parteneriat public-privat sunt deja în curs de semnare şi vor începe multe proiecte în parteneriat public-privat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Mai departe, pentru companii din România, am semnat zilele trecute sau până zilele trecute 14 proiecte, cam 2 miliarde şi, dacă nu mă înşel, 2,5 miliarde de euro, proiecte cu ajutor de stat substanţial de peste 800 milioane de lei şi o mare parte din companii sunt cu capital românesc.
Iată şi pe această zonă de a stimula mediul privat să se finanţeze, o combinaţie între public şi privat, o combinaţie publică clasică, dar şi fonduri europene aduse în acest mecanism de finanţare.
Pe de altă parte, un mecanism mai eficient de a folosi bani publici”, a declarat ministrul Finanțelor în cadrul unei intervenții telefonice la Digi24.
De asemenea, este luată în calcul o creştere economică de 5,5% de oficialii români în condiţiile în care toţi ceilalţi, inclusiv Comisia Europeană, estimează o creştere de sub 4 procente.