Cea de a doua rundă de consultări între preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi liderii formaţiunilor parlamentare pe tema situaţiei create în urma referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii a început luni la Palatul Cotroceni.
„Aşa cum am promis ultima dată când ne-am întâlnit în acest format, v-am invitat să continuăm discuţia pe tema Brexit, să căutăm şi să găsim soluţii pentru a poziţiona România cât se poate de bine”, a spus Iohannis, în debutul consultărilor.
La finalul întâlnirii, şeful statului va susţine o declaraţie de presă.
La consultări, din partea partidelor politice participă copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, liderul UNPR, Valeriu Steriu, copreşedintele ALDE Daniel Constantin, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.
De asemenea, sunt prezenţi consilierii prezidenţiali Leonard Orban şi Cosmin Marinescu şi şeful Cancelariei primului ministru Ioan Dragoş Tudorache.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, copreşedinte ALDE, nu participă la consultările de la Cotroceni pe tema Brexit, ca urmare a unor angajamente luate anterior, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al acestuia, Andrei Alexandru.
Pe 30 iunie, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis îi invită pe premier, pe guvernatorul BNR şi pe liderii partidelor la o nouă rundă de consultări, prilej cu care doreşte să îi informeze despre concluziile Consiliului European, desfăşurat la Bruxelles pe 28 — 29 iunie.
„În cadrul consultărilor, preşedintele Klaus Iohannis va propune înfiinţarea unui grup de lucru, care să evalueze impactul deciziei Marii Britanii asupra ţării noastre, să identifice măsurile care se impun în acest context, cât şi oportunităţile care pot apărea pentru România în situaţia creată”, informa Administraţia Prezidenţială.
Pe 24 iunie a avut loc la Cotroceni o primă rundă de consultări între şeful statului, premierul Cioloş, guvernatorul BNR şi liderii partidelor parlamentare, după rezultatele referendumului desfăşurat în Marea Britanie, când cei mai mulţi britanici au optat pentru Brexit, adică ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană.
sursa: agerpres.ro