Temperaturile neobișnuit de ridicate înregistrate în ultimele zile în România au stat la baza a mai mult de 270 de incendii care au avut loc zilele acestea în toată țara! Sute de pompieri au fost implicați în lupta cu flăcările, iar mai multe persoane și-au pierdut viața în urma incendiilor care s-au răspândit în România. Experții dau vina pe valul de căldură care s-a abătut peste țara noastră în ultimele zile.
Duminică la ora 18.00, peste 300 de pompieri cu 70 de autospeciale, motopompe și alte mijloace tehnice erau angrenate în misiuni de stingere a arderilor necontrolat, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Temperaturile record au aprins câmpurile în Prahova
Meteorologii s-au arătat foarte surprinși de temperaturile record care au s-au abătut peste România! ”În mare parte din Transilvania, Moldova, Muntenia, s-au înregistrat noi recorduri de căldură, pentru o zi de 8 martie. Practic cele 26 de grade din sud-estul țării, de la Focșani, de la Medgidia, de la Cernavodă, au caracterizat o zi de vară. 24 de grade au fost și în Capitală”, a declarat cunoscutul meteorolog Romica Jurca.
Se pare că temperaturile ridicate au aprins un câmp din Prahova nu mai departe de acum câteva zile! Incendiile de vegetație uscată au avut loc miercuri pe mai multe hectare de teren din judeţul Prahova, iar pompierii au reuşit cu greu să împiedice propagarea flăcărilor la un depozit de butelii, o fabrică de geamuri, precum şi la locuinţe, potrivit Agerpres.
Pompierii s-au luptat ore întregi cu incendiul de la o fabrică
”Pompierii militari acţionează în Bucov pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 5 hectare. Totodată, în Boldeşti Scăieni se acţionează pentru lichidarea a trei incendii de vegetaţie uscată, iar unul dintre acestea se manifestă violent şi s-a extins şi la stufăriş. Pompierii au reuşit să împiedice propagarea focului la locuinţe, însă la stufăriş nu pot acţiona, de aceea îl lasă să ardă sub supraveghere. Tot la Boldeşti se manifestă un incendiu de vegetaţie în zona Mucava, unde există pericol de extindere la locuinţe”, precizează ISU Prahova.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ultimul incendiu înregistrat a fost cel care a cuprins chiar duminică un depozit de materiale de construcţii din oraşul Sascut. Flăcările au afectat o suprafaţă de aproape 700 de metri pătraţi, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.
Potrivit sursei citate, intervenţia este dificilă şi din cauza vântului puternic. „La faţa locului intervin patru echipaje de pompieri de la ISU Bacău şi două echipaje de la ISU Vrancea, de la Adjud”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Un om a murit ars în București
Sâmbătă, un alt incendiu a izbucnit în București! De data aceasta, o persoană a murit. Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă în jurul prânzului, la mansarda unei clădiri de locuințe de pe bulevardul Kogălniceanu, din centrul Capitalei.
Un bărbat de 70 de ani a decedat, iar două femei au suferit atacuri de panică și au ajuns în grija medicilor, potrivit Realitatea TV!
În incendiu a decedat o persoană de aproximativ 70 de ani care nu s-a putut evacua singură. Alte două femei au suferit atacuri de panică și au fost duse la ambulanțe. Focul a distrus toate bunurile din interior. De la un punct, nici pompierii nu au mai putut acționa în siguranță din interior.
„Este o clădire cu parter, două etaje şi mansardă. Acest incendiu s-a manifestat la partea superioară, la mansardă. Aceasta era locuită şi din cauza flăcărilor foarte mari există un locatar în vârstă de aproximativ 70 de ani care nu s-a putut evacua şi a găsit decedat. La stingerea incendiului participă opt autospeciale de stingere şi patru autoscări”, a declarat Daniel Vasile.