Bogdan Despescu, al doilea om din MAI, şi-a plagiat teza de doctorat! Peste 150 de pagini au fost copiate cuvânt cu cuvânt

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
06/01/2020, 10:59
Bogdan Despescu, al doilea om din MAI, şi-a plagiat teza de doctorat! Peste 150 de pagini au fost copiate cuvânt cu cuvânt
Bogdan Despescu, numărul 2 din MAI, este acuzat că și-a plagiat teza de doctorat *foto: realitatea.net

Un nou caz de plagiat la Academia Română a fost prezentat de jurnalista Emilia Șercan. De data aceasta cel care a fost prins că și-ar fi copiat nu mai puțin de 157 de pagini din cele 345 ale tezei de doctorat este Bogdan Despescu.

Fost șef al Poliției Române, Despescu a fost numit secretar de stat la MAI la sfârșitul lui noiembrie 2019, imediat după instalarea cabinetului Ludovic Orban. Acesta și-a obținut doctoratul în 2010, cu o teză despre „criminalitatea în domeniul achizițiilor publice”.

Bogdan Despescu, al doilea om din MAI, şi-a plagiat teza de doctorat

Potrivit presone.ro, Despescu ar fi plagiat nu mai puțin de 77 de pagini dintr-o singură carte. Este vorba despre  „Managementul investigării fraudei care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene”, apărută în anul 2008 la Editura Sitech și semnată de Nicolae Ghinea.

Alte 9 pagini din teză sunt copiate dintr-o carte semnată de un colectiv de autori, printre care se numără și coordonatorul său, Ioan Dascălu. 43 de file din teza lui Despescu sunt plagiate dintr-o carte semnată de Mădălin Irinel Niculeasa, în timp ce 20 de pagini sunt plagiate dintr-un studiu de 31 de pagini publicat de Societatea Academică Română (SAR).

Chiar dacă plagiatul este destul de evident, Despescu a negat cu vehemență acest lucru și susține că lucrarea sa a ajutat chiar la îmbunătățirea legislației în domeniul investigației fraudei în domeniul achizițiilor publice.

„Lucrarea mea, o spun cu toată modestia, a servit la îmbunătățirea legislației din România în materia achiziţiilor publice și a eficientizat activitatea Poliției în combaterea criminalității economice. Resping ferm orice acuzație referitoare la un eventual plagiat în ceea ce mă privește!”, a spus Despescu, pentru sursa citată.

Bogdan Despescu a dat în judecată statul pentru a-și recupera sporul pentru teza de doctorat

De asemenea, interesant este că Despescu a dat în judecată statul român după ce în ianuarie 2010 angajații din sistemul public au avut mai multe sporuri eliminate. Printre acestea s-a numărat și cel pentru doctorat.

El a dat în judecată ministerul și IGPR în 2018 pe baza acestei încălcări, iar în martie 2019 avea să obțină în instanță mii de lei, inclusiv actualizări cu rata inflației, drept spor pentru un docotrat care se dovedește a fi plagiat.

Sumele obținute în instanță de Despescu sunt, în acest moment, secretizate de Ministerul de Interne.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×