BNR, estimare șocantă despre moneda euro! Va ajunge la 5 lei

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
23/11/2019, 14:53
BNR, estimare șocantă despre moneda euro! Va ajunge la 5 lei
Consilierul BNR Adrian Vasilescu spune că euro va ajunge la 5 lei. Sursa foto: romaniatv.net

Consilierul BNR Adrian Vasilescu trage un semnal de alarmă și spune că euro ar putea ajunge în perioada următoare la valoarea de 5 lei după ce în ultimele 4 zile a avut creșteri istorice.

Euro ar putea crește până la 5 euro, în curând

Moneda euro a atins la cursul valutar de vineri, 22 noiembrie, valoarea de 4,7729 lei după ce în ultimele 4 zile a avut creșteri considerabile. Analiștii economici sunt de părere că euro va ajunge într-un timp foarte scurt la valoarea de 5 lei.

Principalul motiv ale deprecierii leului în raport cu euro este deficitul bugetar care crește alarmant pe sfârșit de an. Specialiștii spun că acesta ar putea depăși 4% din PIB (produsul intern brut). Un alt motiv pentru care leul se depreciază este faptul că importăm mai mult decât exportăm.

„Prima cauză este de ordin emoțional și anume mișcări cu mult sub 1 ban și totalizând, de la sfârșitul lunii octombrie până astăzi, 2 bani, 2 bani au totalizat toate aceste mișcări. Cum s-au reflectat pe piața dezbaterilor și influențând emoțional cealalată piață, piața valutară, cu sintagme: maxime istorice, record istoric, care au rezonanță și în urechile jucătorilor de pe piață. Pe de altă parte: inflația. Nu poți neapărat să intervii, mă refer la intervenția valutară. Banca Națională are întotdeauna grijă să asigure un echilibru. Nu poți să arunci valută fără să te gândești că trebuie să o aduci înapoi în rezervă”, a declarat consilierul BNR Adrian Vasilescu, potrivit digi24.ro.

Guvernul României încearcă reducerea efectelor negative în economie

Premierul României Ludovic Orban a vorbit despre deprecierea leului și a precizat că Guvernul încearcă să coreleze politicile guvernamentale cu politicile BNR. Astfel, se dorește reducerea efectelor negative în economie.

„Vă readuc aminte că, începând cu 2017, continuând cu 2018 și 2019, din cauza politicilor economice ale guvernelor PSD, deficitul comercial a fost într-o continuă creştere şi riscă să atingă pe 2019 cifra de 18 miliarde euro deficit comercial. Evident că asta afectează şi pune presiune asupra monedei naţionale, pentru că datorită creşterii importurilor evident că e o nevoie mare de valută, de euro, mai ales că aproape 80% din volumul schimburilor comerciale se realizează cu ţări din Uniunea Europeană. Asta permanent a afectat raportul leu-euro. Asta este cauza principală a scăderii leului în raport cu euro. Pe de altă parte, am încredere că Banca Naţională va avea capacitatea să ţină un echilibru între leu şi euro”, a afirmat premierul, scrie bursa.ro.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×