Vedeta şi-a micşorat stomacul şi a reuşit să dea jos 11 kilograme în câteva săptămâni. „Primele 10 zile am băut zeamă de supă şi compot şi am dat jos 6 kg, următoarele 10 zile am mâncat mâncare pastă, supe creme, carne pastă, nu prea pot să mănânc carne, nu ştiu de ce”, detaliază Bianca.
Cântăreaţa a avut emoţii mari înainte de a intra în sală. Ea a plâns de frică, dar scopul a învins. „Îmi doresc foarte mult să fiu slabă, să merg la shopping, să-mi iau hăinuţe”, declara Bianca Rus, înainte de operaţie.
Rezultatele au început să se vadă rapid. „Am văzut că am scăzut în greutate, apoi în etapa a treia, am început să mănânc puţin, două guri dintr-un ardei umplut, o jumătate de perişoară… M-am gândit că o să-mi cadă părul, sau o să am problme cu unghiile, prima lună am luat şi vitamine, acum nu mai este necesar”, explică vedeta.
Bianca Rus mai are de dat jos încă 24 de kilograme pentru a ajunge la silueta dorită.
„Nu mă cântăresc. Nu ştiu dacă aş mai putea să trec printr-o intervenţie, a fost totul ok, dar nu cred că aş mai putea să trec printr-o suferinţă. Făceam injecţii şi m-am dus la spital în pijama. Am început să fac sport, merg pe bandă cinci minute şi o să urc până la 30 de minute. Pe 6 octombrie mă voi mărita. Mai am 24 de kilograme de slăbit, voi avea 57 de kg la nuntă”, adaugă Bianca Rus.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17