Vești bune pentru elevii din toată țara, după ce Ministerul Educației a propus ca bursele pentru elevi să nu mai fie sub 150 de lei! Până în prezent, bursele pentru copii sunt reglementate local, de fiecare primărie.
Bani mai mulţi pentru elevii care iau bursă
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect care propune ca bursele elevilor din învățământul preuniversitar să pornească de la minimum 150 de lei. Acest demers vine după o propunere asemănătoare venită și în anul 2019, dar care nu a avut sorți de izbândă.
În prezent, fiecare primărie din România hotărăște pe plan local sumele care le vmior fi plătite elevilor. De aceea, acestea variază de la oraș la oraș, și s-a ajuns chiar ca elevii comunei arădene Pilu să primească drept bursă suma de numai 8 lei!
Sunt localități din România unde elevii primesc burse de 8 lei
Anul trecut tot Ministerul Educației propusese ca bursele elevilor să pornească de la minimum 100 de lei, însă primăriile s-au opus și măsura nu a mai fost adoptată.
”În anul școlar 2020-2021, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de 150 lei”, se arată în proiectul de hotărâre, potrivit hotnews.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Proiectul Ministerului Educației arată că bursele vor fi date de primării din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Primăriile pot stabili și burse mai mari de 150 de lei, în funcție de bugetele locale.
Ministerul Educației nu precizează în nota de fundamentare a hotărârii câți copii vor beneficia de această măsură, dar în proiectul de anul trecut, Ministerul Educației arăta că un număr de 400.000 de copii vor primi astfel de burse, iar pentru aceștia erau necesari e 360 milioane lei.