Săptămâna începe cu ploi, ninsori şi ger. Zăpada se va aşterne inclusiv în Capitală.
Avertisment de la meteorologi. De duminică seară, se răceşte şi mai tare, iar ninsorile şi ploile se mută în sudul şi sud-vestul ţării. De câteva zile, un val de aer polar a pătruns prin zona Moldovei şi a adus zăpadă acolo, dar şi la munte.
„Vom avea precipitaţii într-o primă fază sub formă de ploaie în Oltenia şi în Muntenia. Dar şi în Dobrogea. Dar se vor ttransforma treptat şi se vor şi deplasa uşor către sud-vest. Din a doua parte a nopţii, se vor transformat în lapoviţă şi mai ales ninsoare.”
Luni dimineaţă este posibil să vedem mai mult ninsoare în capitală, stratul de zăpadă nu va fi unul semnificativ, dar important de subliniar ar fi că vântul se va intensifica în partea de sud, deci şi în capitală, având viteze de 40-45 de km pe oră”, a declarat Alina Şerban, meteorolog ANM
Luni, la prânz, în Bucureşti, temperatura ar putea coborî până la minus două grade. Însă senzaţia de frig va fi accentuată de vânt. În centrul ţării, ne aşteaptă minus 13 grade. De miercuri, se va încălzi uşor, dar spre sfârşitul săptămânii, un nou val de frig ar putea cuprinde România.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?