Doua femei au decis să facă un experiment ciudat, dar care s-a dovedit a fi un real succes! Au hotărât să renunţe la toate produsele de înfrumuseţare şi să nu se mai spele timp de 30 de zile. Ce au aflat la finalul experimentului este absolut incredibil, potrivit Daily Mail.
Timp de 30 de zile, cele două, editoare la un site pentru femei nu şi-au mai făcut duş, nu au mai folosit săpun, şampon sau machiaj. Au vrut să afle în acest fel dacă renunţarea la produsele cosmetice are un efect benefic asupra pielii.
Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURIAu renunţat la apă şi săpun timp de o lună! Una dintre femei a scăpat de psoriazis
Femeile au mărturisit apoi pe site-ul lor că după câteva zile de la începutul experimentului reyultatele au început să apară. Primele nu au fost foarte pozitive, dar era de aşteptat. Femeile au început să miroasă extrem de urât, iar celor din jur le era greu să le suporte.
Cu toate acestea, la finalul experimentului, au descoperit că pielea lor arăta mult mai bine. Ba, mai mult, una dintre ele a scăpat total de acnee, iar cealaltă a mărturisit că s-a vindecat de o boală de piele foarte gravă, psoriazis.
- Ilie Năstase, viață amoroasă zbuciumată! Câte soții a avut fostul mare tenismen român
- Ana Morodan a fost deconspirată! Ce obicei bizar are „Contesa Digitală”
- La asta sigur nu te-ai fi așteptat! Un papagal latră laolaltă cu câinii pentru a proteja casa stăpânului VIDEO
- Mihaela Rădulescu le răspunde subtil celor care o critică: „Câtă energie consumăm judecând”
- Ce norocos! A câștigat o avere la loterie cu un bilet de doar 3 lei! Cum a fost posibil?