Numărătoarea paralelă efectuată de cei de la PSD nu este deloc pe placul candidatului social-democrat, Viorica Dăncilă. Astfel atmosfera de la sediul partidului este una de-a dreptul dezolantă.
Singurul care a încercat să mai anime atmosfera a fost fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea. El a venit la sediul PSD de pe bulevardul Kiseleff cu mai multe alimente cumpărate de la Casa de Comerț Unirea, printre care se numără roșiile, brânza, salamul și pâinea.
Atmosferă tristă la sediul PSD din Kiseleff
Conducătorii PSD încearcă din răsputeri să își păstreze optimismul, bazându-se pe prezența mai mică în unele fiefuri tradiționale ale liberalilor. Cu toate acestea, social-democrații admit că Viorica Dăncilă stă extrem de slab în exit-poll-uri, având cifre care încep cu 4 sau chiar cu 3.
Liderii sunt atenți în mod special la statisticile Biroului Electorla Central legate de votul din mediul rural, de unde așteaptă să echilibeze situația. Deși în mod traditional electoratul PSD se mobilizează în prima parte a zilei, social-democrații se amăgesc spunând că cifrele din mediul rural sunt pe trend ascendent, arată g4media.ro.
Cine stă lângă Viorica Dăncilă și cine nu e prezent alături de liderul PSD
La sediul PSD din Șoseaua Kiseleff, lângă Viorica Dăncilă stau mai mulți lideri ai partidului. Printre aceștia se numără șefa de campanie a lui Dăncilă, Lia Olguța Vasilescu, purtătorul de cuvânt al partidului, Valeriu Steriu, președintele executiv PSD Eugen Orlando Teodorovici și secretarul general al PSD, Mihai Fifor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Interesant este însă că de la sediul partidului lipsesc o serie din greii partidului. Este vorba de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, primarul Capitalei, Gabriela Firea și baronul de Olt, Paul Stănescu. Aceștia ar face parte din cadrul unei grupări care așteaptă să o debarce pe Dăncilă din fruntea partidului, după înfrângerea suferită de fostul premier în acest alegeri prezidențiale.