Un atac armat a avut loc vineri după-amiaza, în Londra, în zona Podului Londrei, transmite presa din Regatul Unit. Poliția a ajuns imediat la fața locului, iar oamenii din zonă au intrat în panică după ce au auzit împușcături.
UPDATE, ora 20.47: Bilanţul celor decedaţi a ajuns la doi. Premierul britanic Bors Johnson a anunţat că incidentul este tratat ca un atac terorist. „Chiar dacă investigaţia este în curs, poliţia poate confirma că acesta a fost un incident terorist. Din ceea ce ştim, incidentul s-a încheiat”, a spus Johnson.
UPDATE, ora 19.28:Poliţia metropolitană londoneză a confirmat, vineri seară, că autorul atacului din Londra a fost împuşcat mortal de agenţii serviciilor de securitate, scrie Mediafax. „Pot confirma că în jurul orei 14.00 (16.00, ora României), poliţia a fost solicitată la un incident în care au fost înjunghiate mai multe persoane”, a declarat comisarul Neil Basu.
Se pare că acesta avea ataşat de corp un dispozitiv exploziv fals.
UPDATE, ora 18.04: Ultimele informații că atacatorul este în viață și a fost luat în custodia oamenilor legii. De asemenea, o persoană a murit în urma rănilor suferite.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
UPDATE, ora 18.00: Departamentul Antiterorism al Scotland Yard a preluat investigaţia în cazul atacului produs în centrul Londrei, potrivit cotidianului The Guardian.
UPDATE, ora 17.00: Mai multe ambulanțe au ajuns la fața locului pentru a prelua oamenii de la locul incidentului.
UPDATE, ora 16.46: Presa britanică spune că cinci persoane au fost rănite după ce au fost înjunghiate. Atacatorul ar fi fost ucis de poliție.
Atac armat la Podul Londrei
Conform primelor informații, polițiștii au intrat într-un schimb de focuri cu individ încă neidentificat, iar accesul în zonă a fost oprit. Pe rețelele de socializare, mai mulți martori au transmis că centrul capitalei britanice a devenit scena unor operațiuni ale poliției, în legătură cu un presupus atac.
La scurt timp, Poliția metropolitană a transmis un mesaj pe Twitter în care spune: „În aceste momente avem de a-face cu incident la Podul Londrei”. Oamenii legii le-au recomandat cetățenilor să evite zona și să urmărească contul de Twitter al poliției pentru a fi la curent cu starea incidentului. Se pare că atacatorul ar fi înjunghiat mai mulți oameni.
https://twitter.com/SharkNewsWires/status/1200421824535896064
https://twitter.com/CrimeLdn/status/1200422834427830273
În anul 2017, Podul Londrei a fost scena unui atentat terorist soldat cu moartea a opt persoane, după ce trei militanți islamiști au intrat cu o dubă într-un grup de persoane, apoi au început să atace oamenii din zonă.
Vm reveni cu amănunte