Copilăria părintelui Arsenie Boca a fost marcată de probleme familiale şi de sărăcie. Totuşi, cel care avea să devină una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei a izbutit să treacă peste dramele copilăriei.
Părintele Arsenie Boca, devenit una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, s-a născut în satul hunedorean Vaţa de Sus. Pe numele său Zian Vălean, cel care avea să devină călugăr şi preot a fost fiul unui cizmar şi al unei tinere casnice, un copil cu o viaţă familială nu tocmai împlinită. Părinţii săi au divorţat, iar tatăl său, un cizmar din Ţara Zarandului, a murit la scurt timp.
Arsenie Boca s-a născut în 1910, în satul Vaţa de Sus, din Munţii Zarandului. La naştere a primit numele de Zian Vălean. A fost fiul unui cizmar pe nume Iosif şi al Creştinei. Părinţii săi s-au căsătorit în 1909, când Iosif avea vârsta de 28 de ani, iar Creştina 17 ani. În vremea în care tânăra era însărcinată, soţul ei plecase în Statele Unite ale Americii pentru a munci, potrivit informaţiilor oferite de Iovu Mihuţ, un localnic din Vaţa de Sus, autor al cărţii „Copilăria lui Arsenie Boca”. „Cât a stat Iosif Boca în America, ca să câştige câţiva dolari, cum făceau atunci mulţi români din Transilvania, nu ştim. Dar cu siguranţă n-a stat prea mult.
În 1913 s-a născut sora părintelui, Viorela Minca, o fetiţă care a murit în acelaşi an. Mormântul ei se află chiar în biserica din Vaţa de Sus, în partea dreaptă, în spatele stranei cântăreţilor. După părerea localnicilor, actuala biserică a fost construită pe locul uneia mai vechi şi mai mici, şi astfel mormântul fetiţei a fost inclus în biserică”, informa Iovu Mihuţ, potrivit fundaţiaarsenieboca.ro.
Despre primii ani din copilăria sa, a relatat chiar părintele Arsenie Boca, într-o declaraţie dată în 1945, în arestul Siguranţei, la Râmnicu Vâlcea. „Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii» iscălită: Boca Zian cl. IV. lic.”, scria părintele Arsenie Boca, potrivit documentelor păstrate în Arhivele CNSAS.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Casa de pe deal, vândută de Zian
Se spune că locul natal al părintelui a fost o căsuţă de pe Dealul Bujoara, aflat la marginea satului Căzăneşti, din comuna Vaţa de Sus. De câţiva ani, terenurile pe care s-a aflat vatra familiei Boca au fost achiziţionate de mai mulţi preoţi, cu scopul de a fi ridicat aici un aşezământ religios. O căsuţă veche de lemn, înconjurată de o grădină de flori, se află pe deal, în locul vetrei.
CE VESTE! MILIOANE DE ROM NI SE BUCURĂ! PREŞEDINTELE KLAUS IOHANNIS A SEMNAT DECRETUL!
După divorţul părinţilor săi, Arsenie a vândut casa natală, pentru a-şi putea continua studiile. „În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală”, scria Arsenie Boca, potrivit declaraţiei dată Siguranţei statului, în 1945, aflată în arhivele CNSAS. Între timp, Iosif şi Creştina divorţaseră, iar tânăra s-a recăsătorit.
Divorţ urmat de moartea tatălui
Părinţii copilului Zian Boca au divorţat în anul 1922, potrivit unor mărturii publicate de Iovu Mihuţ. „Din informaţiile oferite de Mihuţ Iovu, fiu al satului Vaţa de Sus, care a cercetat arhivele, reiese că printr-o sentinţă a Tribunalului din Arad, căsătoria dintre Iosif şi Creştina Boca s-a desfăcut în 1922. Mama părintelui s-a recăsătorit în satul Hălmagiu, sub numele Dărău, şi acolo va trece la Domnul pe 6 decembrie 1951”, informează fundaţiaarsenieboca.ro. În vremea în care Zian era elev al Liceului din Brad, a locuit la o mătuşă din localitate.
A vrut să fie aviator
Arsenie Boca declara că a fost un elev dedicat studiului şi artelor, care şi-ar fi dorit să fie aviator. „În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu”, scria Arsenie Boca, în declaraţia dată în 17 iulie 1945, anchetatorilor, la Râmnicu Vâlcea.
Petru Boldor, un fost coleg de şcoală, devenit şi el preot, îl caracteriza astfel pe elevul Zian: „Era excepţional de înzestrat, de-o voinţă extraordinară, o memorie formidabilă, o putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun. Manifestă încă de acum deschiderea spre universalitate; de o curiozitate intelectuală remarcabilă, totul îl interesează. El asimilează informaţii din toate domeniile cunoaşterii, pe care le trece prin filtrul personalităţii sale şi le transfigurează într-un mod de existenţă, prevestindu-l pe teologul erudit şi duhovnicul deschis spre sufletul omului, ridicând braţe de energie spre tainele universului. «Statură pozitivistă», excelează la matematică, fizică, chimie, biologie, are preocupări care depăşesc nivelul programelor şcolare în domeniul artelor: desen, caligrafie, muzică. Munceşte suplimentar la desen şi pictură cu profesorul Körmendy, cântă la flaut, multiplică partituri pentru profesorul de muzică Gheorghe Pârvu. De la această vârstă, este extrem de interiorizat, solitar”.
Zian Boca a fost şef de promoţie în liceul din Brad, potrivit relatărilor foştilor săi colegi de liceu. A absolvit liceul în anul 1929 şi s-a îndreptat spre Teologie
Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. Pilda ceşcuţei de ceai, spusă de duhovnicul de la Prislop, le arată oamenilor ce pot face „dacă viaţa li se pare grea şi sunt loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi când simt că se află într-o suferinţă îngrozitoare”
Bogăţia l-a făcut pe bogat egoist, materialist, nemilostiv, încolăcit de plăceri, afirma părintele Arsenie Boca. Duhovnicul considerat una dintre marile personalităţi ale secolului XX a lăsat posterităţii o serie de învăţături despre bogăţie, menite a-i îndruma pe oameni.
Postul e vechi şi începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine, scria părintele Arsenie Boca. Marele duhovnic al secolului trecut a lăsat posterităţii o serie de învăţături despre post şi rugăciune, menite să îi ajute pe oameni să înţeleagă semnificaţia lor.
Părintele Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus. Cei care îi cunosc povestea preotului martir spun că locul său natal este „colţul de rai” de pe Dealul Bujoara. În ultimii ani, aici au fost ridicate mai multe construcţii şi monumente în memoria duhovnicului, iar localnicii din Vaţa spun că pe deal va fi construită şi o mănăstire.
Citeste mai mult pe www.adevarul.ro