Pandemia de coronavirus care afectează întreaga planetă dă peste cap grila de programe a televiziunilor comerciale. Așadar, postul de televiziune Antena 1 a anunțat mai multe schimbări în grilă.
Vestea bună vine pentru fanii show-ului „Asia Express” , în condițiile în care reality show-ul va prinde mai mult timp pe micile ecrane.
Antena 1 își modifică grila de programe
Astfel, conform adevărul.ro, începând de duminică 22 martie, Asia Express va fi difuzat patru zile la rând. Mai exact, duminică, luni, marți și miercuri. Cel mai probabil, emisiunea va fi difuzată în acest mod până când se va termina.
Din 25 martie, cei de la Antena 1 au decis să schimbe și modul de difuzare al serialelor și filmelor. Așadar, serialul „Sacrificiul” va fi difuzat în fiecare meciuri de la ora 22:00.
În zilele de joi, începând cu 26 martie, cei de la Antena 1 au decis să umple programul de prime-time cu filme, după care va fi difuzată emisiunea concurs „The Wall”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Filmele vor fi difuzate și în serile de vineri, urmând ca sâmbetele să fie alocate emisiunii „iUmor”. Cea mai urmărită emisiune de la Antena 1 rămâne bătută în cuie în fiecare sâmbătă de la ora 20:00. După ce Cheloo, Bendeac și Delia vor decide cine este amuzant și cine nu, cei de la Antena vor difuza serialul-comedie „Mangalița”.
Urmează alte posturi TV?
Antena 1 este primul mare post comercial care a anunțat aceste schimbări în plină pandemie. Cel mai probabil majoritatea televiziunilor comerciale își vor adapta grila de programe în funcție de evenimentele ce vor urma în perioada următoare.
Oamenii stau în autoizolare în număr mare, drept dovadă audiența incredibilă obținută de anunțul făcut de ministrul de interne Marcel Vela în direct la televizor vineri, 21 martie. Nu mai puțin de 6 milioane de români s-au uitat la anunțul reprezentantului guvernului pentru a afla care vor fi măsurile impuse în lupta cu coronavirus.
Între timp, cei care nu sunt fani TV s-au mutat pe internet, astfel că Uniunea Europeană i-a rugat pe cei de la Netflix să-și restricționeze serviciile pentru a nu se ajunge în situația în care internetul ar cădea.