Celebra comediantă Anisia Gafton a făcut o parodie după piesa „Dau moda” lansată de curând de Jador, în care ironizează nevoia de consum care iese la iveală mai ales acum, de Paște.
Anisia Gafton, parodie după piesa lui Jador
Anisia a devenit cunoscută după participarea la iUmor, iar clipurile sale amuzante fac deliciul internauților. Actrița a profitat de succesul pe care Jador îl are cu melodia lansată împreună cu Lino Golden și s-a gândit să scoată propria ei variantă, cu tematică pascală.
Clipul postat pe Youtube pe 16 aprilie de Anisia l-a amuzat teribil inclusiv pe Jador, care a distribuit-o pe Instastory-ul său.
Parodia Anisiei a strâns peste 8.000 de vizualizări în nici 24 de ore și cu siguranță se va viraliza așa cum s-a întâmplat cu toate clipurile haioase lansate de vedetă.
Comedianta, celebră după realizarea unui clip de prezentare a jobului de videochatistă
„Toate ouăle, cozonacele/ Să faci mai puține, bosu, că nu-ți vin neamurile/ Pune dragă, pune dragă aluat mult în pască/ Că nu găsim drojdie și n-are cum să crească”, sunt câteva dintre versurile cu care Anisia și-a amuzat publicul fidel pe Youtube.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Anisia nu face doar parodii muzicale, ci se pricepe foarte bine și la imitat o serie de personaje celebre din showbiz-ul românesc. Printre vedetele pe care le-a imitat la perfecție se numără Dana Budeanu și Iulia Albu.
Unul din cele mai celebre clipuri ale Ansiei, care s-a viralizat repede pe rețeaua de socializare Facebook, este cel în care actrița face reclamă la videochat, combinând sinceritatea cu umorul caracteristic.
Comedianta s-a mutat în ultima vreme în online pentru că acum nu mai poate susține show-uri de comedie în localuri, stand-up-ul fiind una din sursele ei de venit. Cu siguranță după ce se va termina criza coronavirusului, talentata actriță se va întoarce în cafenelele și la spectacolele unde se desfășoară fără inhibiții.