Andreea Marin trece prin momente crunte, după ce a pierdut o fiinţă dragă în incendiul de la Colectiv. Vedeta a mărturisit că atunci când a primit vestea morţii Ioanei Geambaşu „simţurile i-au îngheţat”.
Andreea Marin a postat pe o reţea de socializare un mesaj sfâşietor în care le-a mărturisit prietenilor ei virtuali că vestea morţii Ioanei Geambaşu, a 56 a victimă de la Colectiv, a lăsat-o fără simţiri. Vedeta a ţinut să le mulţumească tuturor celor care i-au fost alături şi au încercat să o ajute să o salveze pe Ioana şi le-a transmis apropiaţilor fetei că le este alături.
„Ieri, când am primit mesajul care-mi spunea ca Ioana a devenit înger, simţurile mi-au îngheţat. Nu am plâns imediat, am încercat să fiu tare, să fiu sprijin în vorbe, am închis bine în suflet neputinţă că toată zbaterea şi speranţa din zilele trecute pentru ca şi Ioana să aibă o şansă la viaţă au fost în zadar. Nu am putut aşterne niciun cuvânt până azi. Multumesc, Angela Gheorghiu, pentru că ai răspuns imediat cu generozitate apelului meu de a ajuta, mulţumesc oamenilor buni din Ministerul Sănătaţii care mi-au răspuns şi au încercat tot ce se putea face. Sunt cu toată inima alături cei dragi Ioanei. Dumnezeu să îţi dea odihnă şi să ne luminezi din cer, înger blând…”, este mesajul sfâşietor postat de Andreea Marin pe o reţea de socializare şi destinat Ioanei Geambaşu, a 56 de victimă de la Colectiv.
Ce s-a întâmplat?
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Clubul Colectiv din sectorul 4 din Capitală a fost incendiat în timpul unui concert de lansare a unui album de-al trupei Goodbye to Gravity. Zeci de oameni au fost resuscitaţi chiar pe stradă. Mai multe echipaje de ambulanţă au intervenit la faţa locului. Tragedia a avut loc în seara de 30 spre 31 octombrie în Capitală. În urma incendiului din Clubul Colectiv au murit 56 de persoane şi alte aproximativ 200 au fost rănite, dintre care peste 130 sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti.
Sursă: www.spynews.ro