Cea mai recentă fotografie postată de Vlăduța Lupău a stârnit o adevărată controversă pe rețelele de socializare. Asta pentru că în imaginea respectivă, îndrăgita interpretă de muzică populară apare alături de una dintre artistele pe care nu s-a sfiit niciodată să recunoască public că o admiră. Este vorba despre nimeni alta decât…. Andra.
Andra și Vlăduța Lupău sunt rude? Fotografia care a stârnit o adevărată controversă în mediul online
Vizibil încântate de întâlnirea absolut întâmplătoare, prilejuită probabil de un eveniment la care au luat parte, cele două se îmbrățișează și zâmbesc larg la camere, semn că acesta poate fi începutul unei prietenii strânse, mai ales că și Andra cochetează deseori cu muzica populară. Știm, nimic ieșit din comun până aici. Și totuși, de unde apare controversa?
Ei bine, vigilenți ca întotdeauna, fanii nu puteau să nu remarce că Vlăduța Lupău și juratul de la Românii au Talent sunt ca două picături de apă. Ba mai mult, cu toții s-au întrebat dacă nu cumva cântărețele sunt surori, sau poate chiar mamă și fiică.
Chiar dacă s-au amuzat copios pe marginea situației, atât Andra, cât și mai tânăra sa colegă de breaslă le-au dat dreptate celor care le urmăresc activitatea în mediul online, declarându-se la rândul lor surprinse de asemănarea izbitoare.
„Mamă ce semănaţi…”, „Ce mult semănați!!!”, „Zici că sunteți gemene”, „Semănați mult. Mamă și fiică”, „Voi sigur nu sunteți rude? Sunteți superbe amândouă”, „Două surori frumoase!”, „Cele mai frumoase din întreaga țară”, sau „Doamne cât de bine semeni cu ea! Sunteți preferatele mele!!”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Vlăduța Lupău, aventură cu saxofonistul Armin Nicoară?
Vlăduța Lupău s-a remarcat în spațiul public atât prin aparițiile la diverse evenimente, cât și prin viața sentimentală destul de zbuciumată. Spre exemplu, frumoasa interpretă de muzică populară a ținut prima pagină a ziarelor de tip tabloid după ce s-a speculat că ar fi avut o aventură cu Armin Nicoară, saxofonistul care face parte din trupa sa.
„Nu am fost amanți! Am avut o relație familială, alături de părinții mei, părinții lui. L-am ajutat cât am putut. Ca să se facă mare… Ai umbla cu unul care are corpul cât mâna ta?”, a spus Vlăduța în apărarea sa.