Vineri seara a avut loc o nouă ediție de succes a emisiunii Românii au Talent, producție cu care Pro TV reușește să cucerească audiențele pentru al nouălea an consecutiv. Printre momentele care i-au ținut pe telespectatori cu sufletul la gură, pe scenă și-a făcut apariția un invitat cu totul și cu totul special.
O mai veche cunoștință a Andrei, pe scena Românii au Talent
Nu mai încape nicio îndoială, Românii au Talent continuă să surprindă cu fiecare ediție. De data aceasta, a venit rândul Andrei să rămână cu gura căscată în timpul etapei preselecțiilor. Nu mică i-a fost mirarea îndrăgitei artiste și membru al juriului emisiunii , în momentul în care și-a dat seama cine a urcat pe scena celebrului concurs.
Este vorba despre Florin Birică, nimeni altul decât partenerul Andrei din show-ul Dansez pentru tine, difuzat tot de Pro TV. Se întâmpla în chiar primul sezon al emisiunii, mai exact, în primăvara anului 2006. Perechea s-a bucurat de un succes remarcabil, reușind să obțină multe note mari din partea exigentului juriu și, mai mult decât atât, cei doi au câștigat premiul pus în joc, în valoare de 50.000 de euro.
Andreea s-a reîntâlnit cu partenerul de la Dansez Pentru Tine. Cei doi au făcut show la Românii au Talent
Alături de colegii săi din corul Alethea din Iași, Florin Birică a urcat pe scena Românii au Talent, cu un moment creat special pentru cei patru jurați, care s-au declarat încântați de prestația lor. Cum era de așteptat, Andra a fost cel mai plăcut impresionată, recunoscându-și într-o clipă fostul partener cu care a făcut senzație la Dansez Pentru Tine.
Artiștii au pregătit un număr special, împletind armonios elemente de dans, excelent executate de Florin Birică, cu vocile membrilor corului Alethea. Chiar dacă Florin Călinescu nu a fost foarte impresionat de momentul pus în scenă, apreciind totuși vocile celor din cor, ceilalți jurați au votat cu „Da”, astfel că fostul partener al Andrei de la Dansez Pentru Tine și colegii săi vor merge în etapa următoare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere