Celebra companie Coca Cola are problemă în Ungaria din cauza unei campanii publicitare. Concret, producătorul de băuturi carbogazoase a fost amendat de Departamentul de Protecție a Consumatorilor din țara vecină, după ce în reclamele de la Cola apar cupluri formate din persoane de același sex. Asta pentru că autoritățile maghiare consideră că respectivele reclama ar putea afecta dezvoltarea fizică, mentală, emoțională sau morală a copiilor și adolescenților, arată cei de la hungarytoday.hu.
Coca-Cola a primit o amendă dură în Ungaria!
Este vorba despre o campanie pe care Coca-Cola a lansat-o în luna august și în ea erau distribuite afișe care promovau acceptarea iubirii între persoanele de același sex. Campania a fost extrem de controversată, cu proteste care au avut loc din partea grupărilor conservatoare în marile orașe din Ungaria. Mai mult, un deputat Fidesz a cerut chiar boicotarea produselor producătorului american.
Compania a reacționat atunci spunând că „toți suntem egali, indiferent de naționalitate, religie, sex, vârstă, etnie, limba vorbită, hobby-uri și opinii” și că „atât heterosexualii, cât și homosexualii au dreptul să iubească persoana pe care o aleg, așa cum este mai bine pentru ei”. O săptămână mai târziu Coca Cola a înlocuit campania #loveislove cu unele sticle pe care era desenat un curcubeu.
Maghiarii au lansat o petiție împotriva Coca-Cola, pentru reclama pro-LGBT
Chiar dacă au pus curcubeul pe sticle, maghiarii au lansat o petiție împotriva campaniei, întrucât considerau că prin aceste reclama Coca-Cola vrea să „popularizeze homosexualitatea”.
Coca-Cola a declarat recent în presa maghiară că a primit o amendă de 500.000 de forinți (1591 de euro), pentru că aceste afișe pot afecta dezvoltarea fizică, mentală, emoțională și morală a minorilor. Pe lângă amendă, compania a primit interdicția de a continua campania publicitară. Coca-Cola a anunțat deja că va contesta decizia luată de autoritățile maghiare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet