Executivul a decis să se implice în criza francilor elveţieni, garantând pentru jumătate din valoarea creditelor luate de români. În schimbul ajutorului, ANAF va prelua garanţiile imobiliare ale datornicilor şi va trece la executarea silită în cazul în care nu se achită ratele.
Guvernul vrea să aloce un miliard de lei pe o perioadă de un an pentru ajutorarea românilor care au luat credite în franci elveţieni, dar şi pentru scăderea nivelului creditelor neperformante ale băncilor. Astfel, pe masa Executivului se află un proiect de lege pentru aprobarea Programului de protecţie a populaţiei împotriva riscului de depreciere semnificativă a monedei naţionale asociat expunerii la credite în valută. Mai exact, legea prevede măsuri de sprijinire a românilor care şi-au luat credite în franci elveţieni şi nu le mai pot rambursa. Astfel, statul va garanta 50% din valoarea creditelor, cu condiţia conversiei acestora în lei la cursul zilei al BNR şi acordării de către instituţia bancară creditoare a unei reduceri cu 15% a valorii totale a creditului convertit.
Beneficiari, românii cu salarii până în 3.000 de lei
Pentru a avea acces la garanţiile statului, debitorii trebuie să îndeplinească, în acelaşi timp, câteva condiţii. La data solicitării conversiei să aibă în derulare un credit imobiliar acordat în franci elveţieni, să înregistreze o întârziere la plata ratelor de cel mult 60 de zile, să aibă un venit care nu depăşeşte 3.000 de lei pe lună, iar, după aplicarea reducerii de 15% la conversia în lei, rata lunară a creditului imobiliar să depăşească 25% din veniturile lunare ale beneficiarilor. „Plafonul de un miliard de lei ar putea să acopere un număr destul de redus de persoane. Venitul de 3.000 de lei, având în vedere salariile din România, care majoritatea sunt la nivel minim, înseamnă că aproapte toată lumea se va încadra. Dacă toţi optează pentru lucrul acesta, nu cred că ar fi suficienţi bani. Cred că e greu de apreciat. Aici este vorba de o schemă de garantare”, ne-a precizat Aurelian Dochia, analist economic.
Ipoteca se transferă la Fisc
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Proiectul de lege mai prevede ca, pentru acoperirea riscurilor rezultate din acordarea garanţiilor de stat, beneficiarii programului să fie obligaţi să plătească un comision de risc, valoarea acestuia urmând a fi stabilită în normele de aplicare a legii. „Având în vedere intervenţia statului prin garantarea creditelor şi în vederea asigurării posibilităţii de recuperare de către ANAF a sumelor, ipotecile locuinţelor se transferă de la bănci la Fisc, până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei”, se arată în proiectul de act normativ.
Citeşte mai mult pe www.ziarulring.ro