Succes uriaş pentru regizoarea româncă Adina Pintilie, la Festivalul de Film de la Berlin. Pelicula ei, „Nu mă atinge-mă”, a obţinut premiul cel mare – Ursul de Aur. Lungmetrajul, o producţie România-Germania-Cehia-Bulgaria-Franţa, îi are în distribuţie pe Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love, Irmena Chichikova, Rainer Steffen, Georgi Naldzhiev şi Dirk Lange.
„Nu mă atinge-mă”, scris de Adina Pintilie, este o investigaţie asupra dorinţei cronice a omului de atingere, de contact, în diversele sale faţete. O femeie şi doi bărbaţi, în căutarea intimităţii. Singurătăţile lor se întâlnesc din întâmplare sau nu, într-o încercare deznădăjduită de a avea contact.
Adina Pintilie a câştigat Ursul de Aur cu pelicula „Nu mă atinge-mă”
Vădit emoţionată, Adina Pintilie a spus pe scena galei: „Nu ne aşteptam la asta. Este foarte important acest premiu, pentru că ne-ar plăcea ca dialogul pe care îl propune filmul să ajungă peste tot în lume. Îi invităm pe spectatori la dialog. Mulţumesc întregii echipe pentru încrederea arătată în această lungă călătorie. Multumesc juriului şi festivalului”.
Acesta este al doilea trofeu Ursul de Aur obţinut de un lungmetraj românesc, după performanţa realizată de „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, în 2013.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!