Actrița Eugenia Șerban serbează 30 de ani de activitate pe scena teatrului românesc. Frumoasa actriță a vorbit despre realizările sale, în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars, unde a oferit și câteva sfaturi de frumusețe. La aproape 49 de ani, Eugenia are un ten de adolescentă, iar frumusețea sa a rămas vie chiar dacă nu mai este la prima tinerețe.
„Ma ajută mama-natură. A fost o vară plină de evenimente. Am avut festivaluri, am avut un spectacol grandios pe Grand Arena de la Cluj, pe 8 septembrie, unde am avut niște satisfacții speciale”, a mărturisit actrița în cadrul unei emisiuni TV.
30 de ani pe scena teatrului din România
Eugenia Șerban este cunoscută pentru interpretare unor roluri de mare succes în telenovele românești, dar și pentru o scenă pe care a filmat-o, în 2003, pentru pelicula „Dulcea saună a morții”, unde a fost protagonista unor scene de sex cu o femeie, prima de acest gen în România.
„Acum 30 de ani am debutat în teatru. Pe 4 noiembrie am un spectacol în premieră. Așa voi începe turneul celor 30 de ani de scenă.”
Eugenia Șerban îsi lansează cartea în luna noiembrie
Pe lângă toate celelalte realizări pe plan profesional, Eugenia a reușit să scrie și o carte, despre care este extrem de mândră atunci când povestește.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Nu e beletristică, este o carte stiințifică. E primul doctorat în Actoria de Film și Televiziune din Romania. Curând voi face și lansarea, dar în două saptamâni cărțile vor fi în toate bibliotecile facultăților de stat și în toate librăriile.”
Secrete de frumusețe oferite de actrița Eugenia Șerban
Frumoasa actriță a oferit câteva sfaturi de frumusețe pentru fanele sale. Eugenia a spus rețeta unor măști de frumusețe pentru a avea un ten de adolescentă.
„Măștile acestea le făceam pe vremuri. Acum nu mai am timp să le fac mereu. Îmi curăț tenul cu mălai. Este cel mai bun peeling pentru fațî și îl folosesc din când în când și în ziua de azi.Masca cu gălbenuș de ou și miere. Albusul nu se folosește pentru cei care au tenul foarte uscat. Pentru tenul normal și gras se foloseste galbenusul, mierea, plus lămâie.
Lămâia este foarte bună acum toamna, pentru că dacă cumva te-ai pătat vara de la plajă, acum îți poate uniformiza și curăța petele de pe față. Lămâia mai este bună și pentru cele care au un ten acneic. Stați cu masca pe față 15 minute”, a povestit Eugenia Șerban la Antena Stars.