Un accident grav a avut loc în judeţul Iaşi, unde un TIR a intrat în plin într-un microbuz plin cu oameni. Planul roşu de intervenţia a fost activat de autorităţi! Mai multe ambulanţe şi maşini de pompieri au ajuns la faţa locului.
Din primele informaţii, se pare că sunt 20 de victime. Din fericire, niciuna nu a suferit răni foarte grave. În acest moment lucrătorii de la ISU acţionează pentru scoaterea dintre fiarele contorsionate a unei vuctime care a rămas încarcerată.
Accident grav în Iaşi! O persoană este încarcerată
„Sunt 12 victime, constiente. La fata locului s-au deplasat doua echipaje de prim ajutor, doua ambulante, doua autospeciale transport victime multiple si un echipaj de descarcerare”, a declarat pentru Agerpres Silvia Bolohan, purtator de cuvant al ISU Iasi.
„Am dispus, impreună cu cei de la ISU, în jurul orei 17.00, declanşarea planului roşu de intervenţie pentru că informaţia iniţială era că au fost rănite 15 persoane. Din informaţiile pe care le am, până la acest moment (n.r. ora 17.45), 12 persoane sunt rănite, iar şase au fost transportate la spital. Urmează ca planul roşu de intervenţie să fie revocat”, a precizat Marian Şerbescu, prefectul judeţul Iaşi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17