Miracol înainte de Crăciun, în Canada! 25 de oameni au scăpat cu viaţă, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit imediat după decolare! Un avion de tip ATR-42 s-a prăbuşit la puţin timp după decolare de pe aeroportul de la Fond-du-Lac, în nordul Saskatchewan, în vestul Canadei, a anunţat poliţia locală. Avionul, un turbopropulsor aparţinând micii companii regionale West Wind Aviation, poate transporta 48 de persoane.
Aeronava s-a prăbuşit miercuri, către ora locală 18.15 (joi, 2.15, ora României), ”la mai puţin de un kilometru de pistă”, în apropiere de aeroportul de la Fond-du-Lac, un orăşel situat la mai bine de 800 de kilometri nord de Regina, capitala provinciei canadiene, potrivit Jandarmeriei Regale Canadiene (GRC, poliţia federală).
Accident aviatic în Canada! Toţi pasagerii au supravieţuit prăbuşirii
„Toţi cei 22 de pasageri şi trei membri ai echipajului au fost evacuaţi de la locul accidentului. Nu s-a înregistrat niciun deces”, a anunţat poliţia într-un comunicat. „Un anumit număr de persoane a fost rănit, unele destul de grav, care au avut nevoie de evacuare aeriană” către spitale, potrivit aceleiaşi surse.
Avionul de tip ATR-42 decola către Stony Rapids, un mic aeroport din aceeaşi provincie. În afară de primul ajutor, echipe suplimentare au fost trimise la locul accidentului, cu ajutorul Forţelor aeriene canadiene. Poliţia nu a oferit detalii despre cauzele accidentului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet