A murit Stan Lee, creatorul celebrelor personaje din lumea Marvel: Spider-Man, Hulk, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Legendarul scriitor, desenator și editor este cunoscut în lumea întreagă drept fondatorul universului de supereroi Marvel, personaje foarte iubite de copii și adulți deopotrivă. Președintele Marvel Comics avea 95 de ani, iar ultima parte din viață și-a petrecut-o într-o clinică medicală din Los Angeles, potrivit TMZ.com.
Pe numele său real Stanley Martin Lieber, Stan Lee s-a remarcat prin personajele pe care le-a creat și care l-au făcut remarcat în întreaga lume. El a fost fondator și președinte al Marvel Comics, companie care deține drepturile de autor asupra unei întregi suite de creaturi fantastice, autorul transformându-se el însuși într-un supererou pentru toți cei care au iubit aceste benzi desenate.
Stan Lee, fondatorul universului Marvel, a murit la 95 de ani
Stan Lee s-a născut în data de 22 decembrie 1922, în New York. Povestea lui a fost marcată de perioade în care a lucrat singur sau în colaborare cu alți mari artiști precum Jack Kirby şi Steve Ditko. Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor, X-Men, Black Panther şi Ant-Man se numără printre personajele fantastice create de el. Ultimul film în care a apărut Stan Lee a fost ”Deadpool 2”, care a apărut pe marile ecrane în 2018.
În anul 2008, Stan Lee a primit National Medal of Arts. El a fost inclus în The Will Eisner Award Hall of Fame, în 1994 şi în Jack Kirby Hall of Fame, 1995. Stan Lee a fst unul dintre cei mai mari creatori și desenatori americani care au cucerit Hollywood-ul cu supereroii lor de benzi desenate, care au devenit apoi eroi de filme. El a încetat din viață la vârsta de 95 de ani.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Stan Lee este fiul unor emigranți din România
În 2011, Stan Lee recunoștea într-un interviu pentru Libertatea că este fiul unor emigranți din România, dar că nu a vizitat niciodată țara noastră și nici nu a vorbit vreodată limba.
”Nu, din păcate nu. N-am fost niciodată în România. Tatăl meu era din România, dar nu mi-a povestit niciodată despre ea şi n-am avut niciodată şansa să ajung acolo. El nu ne-a vorbit niciodată în română, aşa că nu ştiu această limbă“, spunea atunci părintele universului Marvel.