Pe Bono, solistul trupei U2, îl știe o lume-ntreagă, dar mulți se întreabă cum arată soția lui! Ei bine, o cheamă Alison Stewart, are 55 de ani și este o brunetă cu niște ochi superbi, care îl inspiră mereu pe celebrul cântăreț. Îi este alături de 37 de ani, dar nu a fost totul numai lapte și miere în relația lor, după cum recunosc ambii soți.
Cum arată soția lui Bono, pe care o cunoaște din adolescență
Artistul a fost fotografiat de foarte multe ori în compania altor femei, mult mai tinere decât soția sa, iar consoarta lui nu a primit deloc bine informațiile apărute în presă. Părinți a patru copii, întotdeauna au reușit însă să treacă peste probleme și să continue să fie un cuplu adevărat.
„Au existat momente în care raţiunea ne spunea să ne vedem fiecare de drumul nostru în mod separat, dar noi nu suntem nişte oameni raţionali…“, a vorbit muzicianul despre relaţia de 37 de ani pe care o are cu soția sa.
Un eveniment tragic i-a unit
Paul David Hewson şi Alison Stewart se știu de când ea avea 12 ani, iar el 13. Ea s-a mutat la școala în care învăța Paul David Hewson, care a plăcut-o pe loc, însă nu a avut nicio șansă spre inima ei. Au mai trecut trei ani când el a revenit asupra idilei. Nici atunci nu ar fi avut mare succes, însă un eveniment tragic i-a unit. Mama lui a murit în mod tragic, în urma unui anevrism cerebral, chiar la înmormântarea bunicului celui care avea să devină Bono.
Evenimentul nefericit i-a unit, iar ea a avut grijă de el. I-a gătit, i-a spălat hainele și a avut grijă să nu renunțe la școală. Paul a început să-şi revină sufleteşte şi să-şi dea seama că-i va rămâne de-a pururi recunoscător lui Ali pentru bunătatea ei nemărginită.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Mai mult, şi-a întâlnit viitorii colegi de trupă şi a înfiinţat U2, formaţia care i-a folosit, cel puţin la acel moment, şi-n scop terapeutic. „Muzica m-a salvat!“, a recunoscut acesta ani mai târziu. Cel devenit între timp Bono (de la latinescul „bonavox“, care înseamnă „voce bună“) şi-a vărsat tot amarul pe portativ, începând să compună unele dintre cele mai sfâşietoare hituri din rock.
Cei doi au patru copii împreună: Elijah (20) şi John (18) şi fiicele Jordan (30), care şi-a înfiinţat o companie tech, şi actriţa Eve (28). Bono a devenit cel mai bogat star pop-rock din lume, cu o avere de aproximativ 1,6 miliarde de dolari, graţie acţiunilor pe care le deţine în compania ce administrează reţeaua de socializare Facebook. Artistul irlandez a cumpărat 2,3% din acţiunile deţinute de site-ul Facebook.com în 2009, cu suma de 89,6 milioane de dolari. Potrivit Sunday Mirror, investiţia a fost extrem de profitabilă, iar averea lui Bono a ajuns în prezent la aproape 1,6 miliarde de dolari.