Dușmănia dintre Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș apare într-un document ținut secret de Vatican. Legătura de rudenie dintre cei doi domnitori români nu a fost făcută publică până nu demult. Istoricul Vasile Lupașc a scos recent la lumină acest manuscris redactat de un trimis special al Papei Piul al II-lea, care a fost însărcinat cu anchetarea lui Vlad Țepeș, episcopul Niccolo de Modrussa, potrivit adevărul.ro.
„Niccolo a stat de vorbă şi cu oştenii români, care au spus numai lucruri bune despre domnitor. I-au reliefat vitejia, faptul că nu a fost ajutat de către regele maghiar, faptul că Ştefan cel Mare a atacat Cetatea Chiliei, care aparţinea Ţării Româneşti.
Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș erau rude, dar se urau de moarte
Şi aceste lucruri au fost reliefate de călugăr, dar tenta principală a fost denigrarea lui Vlad Ţepeş, pentru că Papa Pius al II-lea, iniţiatorul unei cruciade anti-otomane, a văzut în Ţepeş un domnitor ortodox şi l-a culpabilizat de numeroasele crime pe care acesta le-ar fi săvârşit: trageri în ţeapă, ucideri de femei, de prunci. Lucruri care contrazic alte povestiri despre Vlad Ţepeş”, a menționat istoricul.
Țepeș a fost fiul legitim a lui Vlad Dracul și a uneia dintre fiicele lui Alexandru cel Bun și, fiind copil legitim din această legătură, a fost văr direct cu Ștefan cel Mare. Zvonurile spun că cei doi au copilărit împreună, însă istoricii văd diferit situația. Vlad Țepeș a primit sprijinul lui Ștefan în mai multe rânduri, însă sprijinul a fost acordat și invers. Controversele istoricilor sunt legate îndeosebi de conflictele dintre cei doi.
„De exemplu, atunci când Ştefan cel Mare a urcat pe tron în 1457, a fost ajutat şi de Vlad Ţepeş. Relaţiile s-au stricat în 1462, atunci când Vlad Ţepeş, în celebrul asediu de noapte de la Târgovişte împotriva turcilor, i-a pus pe fugă pe duşmani dându-le foc corturilor în noaptea dinaintea bătăliei. Ştefan cel Mare era atunci aliatul turcilor, fiindu-i promisă de către aceştia cetatea Chilia”, susține istoricul Laurențiu Chiriac.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17